Primarul comunei Cuhnesti din raionul Glodeni este acuzat de consilierii din sat ca de la statiile de pompare a apei din localitate, care pana anul trecut functionau, s-ar fi furat piese din fier si utilaje. Potrivit alesilor locali mai multe tevi, pompe sau motoare ar fi disparut. Cei care ar fi sustras bunurile spun ca au facut-o la indicatia primarului, care neaga acuzatiile.

Victor SCHIN, CONSILIER LOCAL: „Am depistat aici trei persoane care se odihneau, care nici nu incercau sa fuga. Cand i-am intrebat ce cauta aici, ei au spus ca pazesc materialele care erau deja jos, ca sa nu le fure nimeni si asteapta lumina zilei ca sa poata sa activeze mai departe. Din ce au spus ei, primarul a organizat totul. Ei spun ca au avut o intelegere cu primarul, un acord de salariu, cand si cum le plateste si asa mai departe.”

Consilierul din Cuhnesti mai spune ca statiile de pompare a apelor uzate erau functionale, iar pagubele s-ar ridica la aproape trei milioane de lei. 

Victor SCHIN, CONSILIER LOCAL: “Aici erau motoare, e distrus totul, se vede, erau multe lucruri. Conducte, motoare, incalzitoare, multe, pompe, motoare electrice, macara, panouri si asa mai departe. Un astfel de material de 12 metri costa vreo 40 mii de lei. Acesta nu se considera fier uzat, e fier intreg.”

Si la statia de pompare a apei din satul Clococeni din aceeasi comuna, s-ar fi furat un motor din cele cinci, toate fiind in stare functionala. Potrivit consilierilor, un astfel de motor ar valora peste 300 mii de lei. 

Iurie BUCATCA, CONSILIER LOCAL: “M-am deplasat la fata locului si am vazut ca lipseste o pompa, un motor electric. Acesta ar cantari aproape o tona. Cum va imaginati ca niste oameni sa ridice asa o greutate de electromotor ca sa il incarce in ceva, numai cu o macara.” 

Consilierii dau vina pe primarul comunei, iar cei care ar fi sustras fierul spun ca au facut-o la indicatia acestuia si au primit in schimb aproape 15 mii de lei.

Vasile POPOVICI, LOCALNIC: “Da, ea mi-a dat voie. A vorbit cu barbatul care a fost cu mine. El m-a luat cu el, a spus ca totul va fi legal, dar nu a fost. A spus sa le taiem si sa le ducem la primarie. Mai departe nu stiu nimic.”

De cealalta parte, primarul comunei neaga acuzatiile. Angela Ciobanu sustine ca invinuirile sunt facute la comanda oponentilor sai.

Angela CIOBANU, PRIMARUL COMUNEI CUHNESTI: “Pot sa spun ca este o actiune regizata impotriva mea. Acestea sunt niste actiuni regizate pe care eu v-am spus detaliat ceea ce am avut de spus. Cand am fost pe loc, de nenumarate ori, noi nu am depistat absolut nimic.”

Consilierii locali au scris si un denunt la CNA, iar intr-un raspuns, reprezentantii institutiei mentioneaza ca in rezultatul examinarii, s-a constatat lipsa temeiului pentru declansarea unor investigatii in acest sens. Cele trei statii de pompare a apei din Cuhnesti, raionul Glodeni asigurau irigarea terenurilor din cele trei localitati ale comunei.