Scandal între fostul și actualul ministru al apărării. Ex-șeful de la apărare, Vitalie Marinuță susține că a fost intimidat și amenințat de Anatol Nosatîi prin mesaje, după ce a declarat că cel din urmă trebuie să-și dea demisia pentru incidentul de la Cahul unde un adolescent a fost împușcat, iar un altul tânăr rănit. Nosatîi confirmă faptul că i-a transmis mesaje lui Marinuță și se justifică, spunând că a reacționat emotiv.
Anatolie NOSATÎI, MINISTRUL APĂRĂRII: „Am reacționat emotiv la niște manipulări și falsuri care mi-au fost prezentate. Vreau să menționez că țin foarte mult la armata noastră și la domeniul apărării. Respectiv, îmi este foarte greu să evit aceste atacuri și această nedreptate. În ultima perioadă, se observă o campanie organizată și bine orchestrată a mai multor actori politici, care urmăresc scopul de a denigra Armata Națională, precum și de a stopa reformele pe care le derulăm.”
Reacția vine după ce fostul ministru al apărării, Vitalie Marinuță a postat pe pagina sa de facebook poze cu mesajele pe care le-a primit de la Anatol Nosatîi în care cel din urmă îl atenționa să fie atent ce declarații face la adresa sa și instituției pe care o conduce.
Vitalie MARINUȚĂ, EX-MINISTRUL APĂRĂRII: „Dumnealui spune că el a fost foarte emoționat, anume din aceste considerinte a reacționat bolnăvicios la o critică adusă, dar chiar nici nu critică, dar exprimarea opiniei personale într-o emisiune, în care pur și simplu am spus că sunt împotriva ca miniștrii să plătească cu funcțiile pentru așa incidente, dar uneori opinia publică cere „capul lui Moțoc”. Și atunci, când este o tensiune prea mare, funcția este politică și, desigur, ministrul ar trebui să-și dea demisia. ”
Marinuță susține că reacția lui Anatol Nosatîi la opiniile sale reprezintă „o tentativă evidentă de intimidare, presiune, șantaj și avertisment incompatibil cu funcția publică pe care o deține.”
Vitalie MARINUȚĂ, EX-MINISTRUL APĂRĂRII: „Te preîntâmpină odată, ulterior te mai amenința a doua oară și ulterior deja peste 40 minute îți dă termen ca până dimineața să-ți revizuiești abordarea ta, iarăși „fiind călăuzit de emoții”, atunci eu personal consider că persoana în cauză este un pericol la adresa securității naționale.”
În contextul acestui scandal, Anatol Nosatîi a fost întrebat astăzi dacă faptul că se află încă în funcție după ultimele incidente nu prejudiciază imaginea instituției pe care o conduce.
Anatolie NOSATÎI, MINISTRUL APĂRĂRII: „Decizia definitivă îi aparține șefilor mei direcți, precum prim-ministrului și comandantului suprem. Atâta timp cât aceste persoane consideră că eu mă isprăvesc cu această funcție, îmi voi continua activitatea. Iar dacă vor fi alte decizii o să mă conformez.”
Anterior mai multe voci din opoziție au cerut demisia lui Anatolie Nosatîi după incidentul de la Cahul, dar ministrul apărării a declarat că nu va demisiona până la finalizarea anchetei interne inițiate pentru a elicida cum s-a întâmplat totul și cine se face vinovat.

