Opt tineri din Republica Moldova cu vârste între 22 și 28 de ani au ajuns în vizorul procurorilor, fiind bănuiți că făceau parte dintr-o rețea care înșela cetățeni din România și din alte state ale Uniunii Europene, pretinzând că sunt angajați ai băncilor. În cadrul anchetei au fost efectuate 10 percheziții, iar anchetatorii au ridicat bani, tehnică și mai multe automobile.

Perchezițiile au fost desfășurate autoritățile din Moldova împreună cu cele din România și Ucraina, sub coordonarea EUROJUST și EUROPOL.

Potrivit poliției, suspecții sunau cetățeni din România și din alte țări europene și se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor bănci. Prin înșelăciune, aceștia convingeau victimele să le ofere acces la aplicațiile de internet banking, după care transferau banii în conturi deschise pe numele unor persoane interpuse. O parte dintre sume ajungeau ulterior pe platforme de criptomonede și de jocuri de noroc, pentru a le pierde urma.

În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, un laptop, documente, sume importante de bani în valută străină, mai multe automobile, dar și un cartuș cu capsă nedetonată.

Procurorii continuă investigațiile pentru a stabili întreaga activitate a grupării, rolul fiecărui suspect și numărul total al persoanelor implicate.

180 de moldoveni, implicați într-o schemă de escrocherii bancare în UE

Luna trecută, o grupare care activa printr-un centru de apel, a fost destructurată în urma unei anchete comune desfășurate de autoritățile din Moldova, România și Ucraina, cu sprijinul Europol și Eurojust. Ieri au avut loc percheziții în Chișinău și Anenii Noi. Aproximativ 180 de persoane din Republica Moldova sunt suspectați că făceau parte dintr-o rețea care înșela clienți ai băncilor din Uniunea Europeană, în special din România.

Potrivit anchetatorilor, cei aproximativ 180 de operatori contactau telefonic clienți ai băncilor din Uniunea Europeană și pretindeau că sunt angajați ai departamentelor de securitate ale instituțiilor financiare. Sub pretextul că îi ajută să-și protejeze conturile, îi convingeau pe oameni să ofere datele de acces la aplicațiile bancare.

Citeste si : 180 de moldoveni, implicați într-o schemă de escrocherii bancare în UE: „activau” la un call-centru din Ucraina. Percheziții s-au făcut și pe teritoriul țării noastre - VIDEO