Scuarul Parlamentului a fost iluminat, aseară, 25 iunie, în culorile drapelului Uniunii Europene. Acțiunea a fost prilejuită de faptul că Republica Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
„Încă un pas spre o Moldovă Europeană! Ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună efort și determinare pentru a consolida instituțiile, a continua lupta cu corupția, a crește economia. Sunt lucruri firești pe care le dorim fiecare dintre noi și care ne vor apropia de standardele Uniunii Europene”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Prin intermediul Declarațiiei cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova, deputații fac apel către întreaga societate la unitate și solidaritate pentru un viitor pașnic și european al Republicii Moldova, în numele interesului național și al obiectivului strategic – integrarea și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Marți, 25 iunie 2024, la Luxemburg a avut loc prima ședință a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, în cadrul căreia au fost lansate oficial negocierile de aderare ale țării noastre la Uniunea Europeană.
Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE în anul 2014. La 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării noastre la UE. Uniunea Europeană a acordat, la 23 iunie 2022, statutul de țară candidat pentru Republica Moldova. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


