Cu o intarziere de un an, in capitala au inceput sa apara trecerile suprainaltate promise de autoritati. Acestea sunt amenajate in preajma institutiilor de invatamant pentru a reduce riscul producerii accidentelor. Unii soferi spun ca ideea este buna, dar trecerile pot fi un pericol in timpul noptii daca nu sunt bine iluminate. De la inceputul acestui an peste 130 de persoane au fost lovite pe treceri, dintre care 4 au murit.
La cativa metri distanta de prima trecere suprainaltata aparuta in capitala in 2021, a fost amenajata inca o astfel de zebra, langa liceul „Natalia Gheorghiu” de pe strada Florilor. Autoritatile spera ca astfel soferii vor reduce din viteza si, respectiv, se vor produce mai putine accidente.
„Eu cred ca ar fi un beneficiu sa faca chestia asta.”
O trecere suprainaltata a fost amenajata si in preajma Universitatii Slavone din Moldova, tot pe strada Florilor. Reprezentantii institutiei spun ca au asteptat aceste schimbari pentru ca zebra, care era marcata pana acum, nu asigura securitatea pietonilor.
Natalia PARFENI, SECRETARA UNIVERSITATII SLAVONE DIN MOLDOVA:„Sunt multe plusuri, ne bucura asta, caci avem multi copii, studenti. Aici era o trecere foarte periculoasa si am asteptat schimbari.”
Diana AMBROS, REPORTER PRO TV:„Au inceput lucrarile de amenajare a trecerii suprainaltate si in preajma liceului “Matei Basarab” din sectorul Riscani al capitalei. Asfaltul din jurul marcajului rutier a fost frezat, ca ulterior sa fie turnat un strat mai gros de circa 10 centimetri.”
„Aici invata copilul meu, e in clasa intai. Si eu merg pe aici, ma stradui sa ma opresc. Este necesar pentru siguranta.”
Sunt insa si soferi nemultumiti.
„Vor fi ambuteiaje 100% nici nu se discuta, in ambele directii. Strada si asa este ingusta, masinile sunt parcate afara, fara aceste treceri nu poti trece, dara daca mai fac treceri suprainaltate va fi o strada care nu va putea fi traversata.”
„Dincolo de faptul ca eu le acuz de incomoditate pentru asta ca se blocheaza transportul cand ajung la ele, nu stiu daca pietonii castiga ceva. Nu vad nimic din asta. Important sa se vada, sa puna lumina si noaptea sa se vada.”
Responsabilii de la Exdrupo sustin ca pana la sfarsitul anului in Chisinau vor fi amenajate 22 de treceri suprainaltate. Pentru constructia unei treceri se vor cheltui intre 60 si 80 de mii de lei, in functie de latimea strazii. Banii sunt alocati din bugetul municipal. Administratorul “Exdrupo” a explicat de ce trecerile sunt amenajate cu o intarziere de un an.
Sergiu TOMITA, ADMINISTRATORUL INTREPRINDERII MUNICIPALE “EXDRUPO”:„A fost facuta in regim de testare prima, de la Florilor. Am mai dus tratative cu politia rutiera in ceea ce priveste structura acestora, am fost incarcati si cu alte lucrari.”
Potrivit politiei, anul trecut s-au produs 431 accidente pe trecerile de pietoni, soldate cu 15 persoane decedate si 433 ranite. In primele cinci luni ale acestui an s-au inregistrat 135 de accidente pe zebre. 4 oameni au murit.
2022
ACCIDENTE - 431
PERSOANE DECEDATE - 15
PERSOANE RANITE - 433
2023
ACCIDENTE - 135
PERSOANE DECEDATE - 4
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

