Se implineste un an de cand Republica Moldova a obtinut statut de tara candidat pentru aderarea la Uniunea Europeana. In acest timp, tara noastra a reusit sa indeplineasca trei din cele noua recomandari venite din partea Comisiei Europene. Desi mai au mult de lucru, autoritatile de la Chisinau isi propun sa inceapa negocierile pentru aderare in toamna, iar pana in 2030 Moldova sa devina stat membru UE.

Mergica (Putin anunta inceperea operatiunii, rachete, zelenskii depune cerere, Moldova depune cerere, votul Parlamentului European, decizia de la Bruxelles de a ne oferi statutul de tara candidat)

Am decis lansarea unei operatiuni militare speciale.”

„Semnam cererea de aderare a Republicii Moldova la UE.“

„Acord istoric, decizie istorica. Am decis sa oferim statutul de tara candidat pentru Ucraina si Moldova.”

Pe 3 martie 2022, la o saptamana dupa ce Federatia Rusa a invadat Ucraina, Republica Moldova, de rand cu tara vecina, si Georgia, depune cererea de aderare la Uniunea Europeana.

„Doamne ajuta, sa fie intr-un ceas bun.”

In mai 2022, Parlamentul European voteaza rezolutia privind acordarea statutului de tara candidat la UE pentru Republica Moldova.

Ursula VON DER LEYEN, PRESEDINTELE COMISIEI EUROPENE:„Republica Moldova merita sa capete o perspectiva europeana si sa i se acorde  statutul de tara candidat.”

La o luna distanta, in cadrul unei sedinte a Consiliului European, care s-a incheiat la miezul noptii, liderii Uniunii Europene au acordat Moldovei statutul de tara candidata pentru aderarea la UE.

„A fost o seara istorica la Bruxelles, unde cele 27 de state membre ale UE au decis sa acorde Republicii Moldova statutul de tara candidat pentru aderarea la UE.”  

Tot atunci, tara noastra a primit mai multe conditionalitati pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a putea adera la UE.

Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV:„Republica Moldova are unda verde pentru aderarea la UE, pana atunci, insa, trebuie sa realizeze o serie de reforme.O data ce vor fi implementate toate conditiile de aderare, Republica Moldova va trebui sa aplice legislatia europeana. Analistii spun ca va fi un proces de lunga durata. Mihaela Tabarcea, de la Bruxelles, pentru Pro TV Chisinau.”

Un raport preliminar al Comisiei Europene arata ca, timp de un an, Republica Moldova a indeplinit doar trei din cele noua recomandari.

Ion TABARTA, EXPERT POLITIC: „Probabil cele mai usor de realizat, si anume redactarile la Codul Electoral, implicarea societatii civile in procesul decizional si o alta conditionalitate se refera la consolidarea capitolului legat de drepturile copilului in Republica Moldova.”

Andrei CURARARU, EXPERT POLITIC:„Sunt mai mult formale decat legate de rezultate palpabile, dar cumva suntem inainte de alte tari mentionate in acest raport. Ucraina a reusit sa indeplineasca doar doua din numarul de conditionalitati, iar Georgia este mentionata ca o tara care are inca mult timp de lucru la acest capitol.”

Chiar si asa, autoritatile isi propun sa inceapa negocierile de aderare pana la sfarsitul acestui an. Anuntul a fost facut de presedintele Maia Sandu, in timpul Summit-ului Comunitatii Politice Europene, care, in premiera, a intrunit in Moldova 50 de lideri europeni.

Ion TABARTA, EXPERT POLITIC: „Summit-ul a contribuit la faptul ca multi oficiali europeni, care erau mai putini conectati la Republica Moldova au facut cunostinta cu RM. Nu este exclus ca la nivelul deciziei politice, anumiti lideri, care cumva pana la Summit erau sceptici privind inceperea negocierilor a RM, dupa acest Summit poate chiar sa fie favorabil.”

Totusi, procesul de negociere ar putea sa dureze chiar si un deceniu, spun expertii.

Andrei CURARARU, EXPERT POLITIC: „Ultimul stat care a devenit membru al UE a fost Croatia si a devenit membru de la acordarea statului de candidat timp de 10 ani.”

Dupa ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE vor fi incheiate, Comisia Europeana va emite o opinie privind gradul de pregatire a tarii noastre de a deveni membru. In baza opiniei, statele membre, cu acordul Parlamentului European, vor decide unanim sa incheie negocierile. Ulterior va fi semnat si ratificat Tratatul de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana, iar tara noastra 
va trebui sa se reformeze, pentru a fi in conformitate cu legislatia Uniunii Europene. Moldova isi propune sa adere la UE pana in anul 2030.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.