Sechestre pe bunuri de peste 4 milioane de lei au fost aplicate săptămâna trecută de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale. De asemenea, mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de influență și transmiterea centralizată a unor mijloace financiare către mai multe persoane, iar o fostă șefă a unui post vamal din Chișinău a fost condamnată la închisoare. 

Astfel, potrivit Centrului Național Anticorupție, un bărbat din Chișinău a fost reținut, fiind suspectat de implicare în transmiterea centralizată a unor mijloace financiare către mai multe persoane, inclusiv funcționari publici aflați în proces de identificare. În cel de-al doilea caz, un bărbat din Anenii Noi este cercetat pentru identificarea și recrutarea alegătorilor, cărora le-ar fi promis sau oferit bani, bunuri ori alte foloase necuvenite pentru influențarea votului în favoarea unei formațiuni politice.

De asemenea, ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de delapidare ce vizează deposedarea ilegală de dreptul de proprietate asupra unei nave maritime evaluate la 26.000.000 de dolari. Investigațiile sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului. Într-un alt caz, un bărbat din raionul Florești a fost reținut pentru trafic de influență, fiind bănuit că ar fi pretins 2.000 de euro pentru a influența membrii comisiei de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.

O fosta șefă a unui post vamal din Chișinău a fost condamnată la 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 3 ani, amendă de 400.000 de lei și privarea de dreptul de a exercita funcții publice pentru o perioadă de 5 ani. Pe parcursul săptămânii, au fost pornite 12 cauze penale noi. În prezent, 2 persoane se află în izolatorul CNA, iar 9 persoane reținute în dosare gestionate de instituție se află în arest preventiv în instituții penitenciare.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe bunuri în valoare totală de peste 4 milioane de lei în dosare ce vizează escrocherii, organizarea migrației ilegale, tăieri ilegale de vegetație silvică și încălcarea regulilor de securitate a circulației. Totodată, instanțele au confirmat sechestre aplicate anterior pe bunuri estimate la peste 2,8 milioane de lei.