Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor avea program special de lucru duminică, 15 noiembrie, în ziua alegerilor pentru Adunarea Populară și funcția de bașcan al Autonomiei Găgăuze.

Potrivit ASP, instituțiile vor activa între orele 07:00 și 21:00, pentru a le permite alegătorilor care nu au acte de identitate valabile să obțină documentele necesare pentru a putea vota.

Astfel, cetățenii care au împlinit 18 ani și sunt înregistrați la domiciliu sau la reședința temporară într-una dintre localitățile Găgăuziei, cu cel puțin trei luni înainte de scrutin, vor putea solicita gratuit cărți de identitate provizorii. De asemenea, vor putea ridica actele de identitate deja confecționate.

Agenția Servicii Publice precizează că măsura este destinată facilitării participării la vot a cetățenilor cu drept de vot din regiune.

Alegătorii din UTA Găgăuzia, așteptați la urne pe 15 noiembrie

Duminică, 15 noiembrie, alegătorii din UTA Găgăuzia sunt chemați la urne pentru a-și alege bașcanul și membrii Adunării Populare. Pentru funcția de guvernator al regiunii s-au înscris opt candidați, iar pentru cele 35 de mandate de deputat candidează peste 130 de persoane.