Parlamentul va examina mâine, în cadrul unei ședințe cu caracter închis, proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a precizat că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.
Potrivit lui Grosu, proiectul va fi examinat în regim special, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la secretul de stat. La ședință vor avea acces doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului.
Deputații vor putea intra în sala de ședințe doar în baza legitimației, însă nu vor avea voie să aibă asupra lor dispozitive electronice. Astfel, telefoanele mobile, laptopurile și chiar ceasurile vor trebui lăsate înainte de accesul la ședință.
Potrivit președintelui Parlamentului, proiectul vine în contextul eforturilor de modernizare și consolidare a capacităților de apărare ale Republicii Moldova, iar situația din regiune impune accelerarea acestor măsuri.
Igor Grosu le-a cerut deputaților să respecte regimul special al ședinței și să dea dovadă de responsabilitate în raport cu informațiile care urmează să fie examinate.
Proiectul de hotărâre urmează să fie discutat în plen în condiții de acces restricționat, din cauza caracterului secret al informațiilor incluse în document.


