Sedintele de judecata in cel de-al doilea dosar al lui Vlad Filat au fost supendate pana cand Curtea de Apel se va pronunta asupra unui recurs depus de avocati. Acestia au contestat decizia magistratilor de la Buiucani de a respinge cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu privire la stramutarea dosarului intr-o alta instanta.

Victor MUNTEANU, AVOCAT: „Din punctul nostru de vedere toate cererile care urmeaza sa le inaintam instantei in primul rand consideram ca ar fi logic de stabilit daca este instanta competenta sa judece aceasta cauza.” 

Dosarul in care Vlad Filat este invinuit de spalare de bani in proportii deosebit de mari a ajuns in judecata acum cateva luni.

Fostul premier se afla in detentie de mai bine de trei ani, fiind condamnat la 9 ani de puscarie pentru trafic de influenta si corupere pasiva.

Ilan Sor, cel care l-a denuntat, recunoscand ca i-a dat mita 250 de milioane de dolari, de asemenea a fost condamnat la 7 ani si jumatate de inchisoare. El, insa, se afla in libertate, iar intre timp, a ajuns deputat.