Maia Sandu cere soluții de la Parlament și Guvern în vederea persoanelor care până să-și afle sentința, fug în regiunea transnistreană unde nu sunt controlați de autoritățile noastre. Șefa statului a făcut referire la fostul președinte al Adunării Populare Dmitri Constantinov.
În cadrul conferinței de presă din acaestă dimineață, Maia Sandu a atras atenția asupra unor persoane care în timp ce își așteaptă sentința părăsesc țara înainte de pronunțarea acesteia, ceea ce consideră un lucru nedrept. Aici, șefa statului a făcut referire la fostul președinte al Adunării Populare, Dmitri Constantinov care la moment se află în regiunea transnistreană: „Regiunea transnistreană este folosită tot mai des pentru eschivarea de la ispășirea pedepsei și procedurile de darea în căutare a persoanei condamnate sunt ineficiente pentru că presupun termeni care pun în pericol posibilitatea de a localiza persoana și astfel se pierde șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției și să se facă dreptate”.
În acest sens, șefa statului solicită Parlamentului și guvernului să vină cu soluții: „Am văzut câteva cazuri că cei care erau vizați aveau interdictia de a parăsi țara, iar asta nu este suficient în conditiile Republicii Moldova când avem o zonă care nu este controlată de autoritățile constituționale și vedem cum acolo cei mulți se ascund în spațiul protejat de armata rusă care se găsește ilegal pe teritoriul RM. Parlamentul Guvernul să țină cont de aceste riscuri specifice și să vină cu soluții”.
La trei zile de la condamnare, ministrul de Interne anunță că Fostul președinte al Adunării Populare, Dmitri Constantinov se află în regiunea transnistreană, fără a oferi detalii suplimentare despre acțiunile care urmează pentru reținerea și încarcerarea acestuia. Între timp, președintele Parlamentului face aluzie că organele de drept ar fi trebuit să ia măsuri ca acesta să nu fugă.
Fostul președinte al Adunării Populare, Dmitri Constantinov a fost condamnat, la 26 decembrie, la 12 ani de închisoare într-un dosar de abuz de putere și delapidare de peste 46 de milioane de lei. Deși instanța a dispus arestarea imediată, acesta nu a ajuns după gratii, deoarece nu a fost prezent la ședință și a fost dat în căutare. Potrivit poliției, Constantinov care avea interdicția de a părăsi țara, nu a fost înregistrat la punctele de trecere a frontierei controlate de Chișinău. Telefonul lui Constantinov era deconectat. Acesta este a 4-a persoană condamnată în acest an, care a dispărut înainte de pronuțarea sentinței, după ex-deputații Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Marina Tauber. Toți fiind dați în căutare.

