Obiectul ale cărui fragmente au fost găsite în apropiere de Colonița este o dronă, și nu o rachetă. Precizarea a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a menționat că specialiștii de la diviziunea explozivă Bomteh continuă cercetările la locul exploziei.
„Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această etapă, colegii de la diviziunea explozivă Bomteh sunt la fața locului și fac cercetările necesare. Preliminar, ceea ce s-a constatat și s-a putut comunica până la moment, piesele care au fost găsite, inclusiv motorul, din ceea ce mi-au comunicat preliminar colegii, dar să înțelegem că vorbim preliminar, vorbim despre un motor cu propulsie reactivă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Șeful IGP a precizat că poliția va reveni cu informații despre modelul dronei și celelalte elemente ale aparatului după finalizarea cercetărilor.
„Ca model și alte elemente care sunt, o să revenim suplimentar atunci când colegii vor finisa cercetarea la fața locului și vom putea comunica alte detalii. Dacă în prima fază nu se știe despre ce este vorba, dacă este o dronă sau o rachetă, s-a constatat că vorbim de o dronă”, a mai spus Cernăuțeanu.
Poliția nu spune, deocamdată, dacă aparatul a fost depistat de radare
Întrebat dacă obiectul a fost identificat de radare, șeful IGP a evitat să ofere un răspuns și a îndemnat jurnaliștii să se adreseze Ministerului Apărării.
„Hai să lăsăm colegii de la Ministerul Apărării să se expună pe acest caz”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Cercetările la fața locului continuă, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului și caracteristicile exacte ale aparatului.
Fragmente de dronă, descoperite în apropiere de Colonița
Acum câteva ore, fragmente care ar proveni de la o dronă au fost găsite pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău. Poliția anunță că descoperirea a fost făcută în urma verificărilor efectuate în zonă.
Bubuitură puternică auzită în zona Colonița-Tohatin
În dimineața zilei de 18 septembrie, în jurul orei 04:20, o bubuitură puternică a fost auzită în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția localității Tohatin. Mai mulți oameni au apelat Serviciul 112, iar polițiștii au început verificările în teren.
Poliția a căutat obiectul cu ajutorul dronelor
Inițial, organele de drept nu au găsit obiecte suspecte sau urme ale unei explozii. Ulterior, verificările au fost extinse în mai multe localități din apropiere, iar poliția a mobilizat inclusiv echipe dotate cu drone pentru a stabili locul și traiectoria obiectului care ar fi provocat bubuitura.

