Seful Serviciului Vamal, Igor Talmazan, sustine ca ceea ce se intampla la punctele vamale nu este de o zi sau de o saptamana, insa de la inceputul razboiului, iar aceasta problema s-a accentuat si mai tare in ultimul weekend din cauza sistemului din partea romana. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni televizate de la TV8.
„A cazut sistemul informational din partea romana si practic, s-au blocat aceste vami. Cu un simplu calcul puteti sa vedeti ca daca vama romana nu a activat practic undeva 30 de ore si de exemplu, postul vamal Leuseni proceseaza in jur de 250 de camioane per zi in mediu, vedem ca s-au format intr-o zi cozi de 7-8 km, care se atesta atat la Sculeni, cat si la Leuseni si in special, la Giurgiulesti”, a declarat seful Serviciului Vamal.
Totodata, Igor Talmazan a mai adaugat ca personalul vamal din Romania este cu mult mai mic decat in Republica Moldova. Astfel, capacitatea de efectuare a operatiunilor posturilor vamale este mai mare decat in partea romana.
„La moment, noi am transferat mai multe persoane in posturile vamale, dar nu este necesar, intrucat oricum este blocat podul. Este vorba de infrastructura atat a posturilor vamale, cat si in adiacenta posturilor vamale. Noi nu avem parcari, unde conducatorii auto ar putea stationa si in acest timp, nu ar fi nevoie sa se deplaseze la fiecare miscare de mijloc de transport”, a mai mentionat acesta.
Cozile kilometrice s-au format la toate punctele de trecere a frontierei moldo-romane, unde sute de soferi de camioane care transporta marfa in UE, stau blocati deja de 4 zile. Potrivit Serviciului Vamal din Moldova, acest lucru se intampla asa cum ar fi intervenit niste probleme tehnice la vama din Romania, care insa ar fi fost deja remediate. Un alt motiv, precizeaza institutia, este ca au crescut exporturile din tara noastra.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


