Sergiu Sarbu a scris in aceasta dimineata ca se afla internat la spitalul de Urgenta, dar se simte mai bine si crede ca in curand va fi externat.

Sergiu SARBU: "Dragi prieteni, colegi! Va multumesc din suflet pentru sustinere si pentru toate mesajele transmise. Ma simt deja mai bine, sper sa pot pleca acasa cât mai repede, însa nu înainte de a finaliza toate investigatiile si ca medicii sa poata evalua eventualele consecinte ale comotiei, care pot aparea mai târziu. 

Regret foarte tare ca a existat acest incident neplacut pe care, evident, nu mi l-am dorit si nu-l doresc nimanui. Toti cei care ma cunosc stiu ca sunt un om pasnic, care evita conflictele si, cu atât mai mult, orice fel de situatie agresiva.

Cel mai mult regret însa ca la acest incident a fost nevoita sa asiste sotia mea, care s-a speriat foarte tare. Pentru claritate, voi face câteva mentiuni, atât pentru jurnalistii care mi-au cerut comentarii, dar si pentru persoanele care au prezentat denaturat acest caz. Dupa sedinta Parlamentului, m-am înteles cu sotia sa ne întâlnim la un local din parcul Stefan cel Mare. 

Lânga intrare m-am intersectat întâmplator cu avocatul Rudenco si sustinatorul Blocului Acum, Pavel Grigorciuc, care era vadit agitat dupa ce a participat la protestul Blocului ACUM din fata Parlamentului si imediat ce m-a vazut a început a striga si a ma insulta. Foarte calm i-am propus sa intram în cafenea si sa discutam civilizat, lucru care poate fi confirmat de martori.

Nu am apucat sa deschid bine usa localului când am fost tras agresiv de Grigorciuc înapoi afara si imediat lovit cu putere în partea dreapta a capului. Am simtit doar o lovitura foarte puternica, fara sa înteleg daca m-a lovit cu pumnul sau cu un obiect. Numai nu palma a fost. Alti colegi din fractiune au intervenit imediat si au stopat agresiunea. 

Mi-e greu sa înteleg pentru ce a facut asta, nu a existat o altercatie între noi, pot sa înteleg gestul lui doar prin prisma unui om plin de agresivitate, care face un gest fara sa judece.

Tot ce i-am spus eu a fost o invitatie la o discutie civilizata în cafenea, dupa ce a început sa ma insulte, iar dupa ce mi-am revenit de pe urma loviturii, i-am dat doar o singura întrebare - Pavel spune te rog, pumnii sunt unicele argumente ale tale?

 Toate aceste lucruri pot fi confirmate de numerosi martori care erau în local, nu a existat nici o provocare din partea mea, cum în mod incorect a declarat agresorul.

Aceste incident este cu atât mai neplacut cu cât el vine de la unul dintre cei care tin discursuri despre libertate si dreptate pe scena manifestatiilor Blocului ACUM, format din politicieni care se pretind pro europeni, care pretind ca promoveaza valorile europene în Moldova. 

Exista viata si dupa astfel de momente neplacute, important e ce se învata din ele. Si eu sper ca cei care promoveaza politica agresiunii si a violentei sa înteleaga ca acest comportament nu-i arata puternici, dar arata cât de slabi si lipsiti de argumente sunt. Eu voi continua sa fac politica asa cum am facut si pâna acum, sa muncesc pentru cei care m-au ales, lânga cei mai minunati si solidari colegi din #PDM."

Deputatul democrat Segiu Sarbu a ajuns la spital dupa o incaierare cu activistul Pavel Grigorciuc. Sotia lui Sarbu spune ca acesta ar fi fost batut, in timp ce medicii sustin ca deputatul s-a ales cu un traumatism usor. De cealalta parte, activistul, care a fost retinut a povestit ca i-a dat doar o palma, dupa ce Sarbu l-ar fi insultat.

VEZI SI: Deputatul democrat Segiu Sarbu a ajuns la spital dupa o incaierare cu activistul Pavel Grigorciuc. Sotia lui Sarbu spune ca acesta ar fi fost batut, in timp ce medicii sustin ca deputatul s-a ales cu un traumatism usor 

Pe Instagram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova, dar si din lume!  


Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.