Autoritățile au declanșat o anchetă după incidentele înregistrate în raioanele Glodeni și Rîșcani, unde un tânăr și doi copii au fost răniți în urma contactului cu două obiecte asemănătoare unor componente de rachete antigrindină.
„Serviciul Special – Antigrindina a instituit o Comisie de anchetă pentru examinarea circumstanțelor”, au anunțat responsabilii instituției, precizând că obiectivul principal este stabilirea originii și naturii exact a acestor obiecte.
Comisia va analiza atât componentele identificate pe teren, cât și documentația tehnică aferentă lotului de rachete antigrindină din care acestea ar putea face parte. În cadrul investigației va fi implicat și producătorul echipamentelor, în calitate de entitate care a livrat lotul și a garantat, prin certificatul de conformitate, parametrii tehnici ai acestuia.
Autoritățile spun că toate ipotezele sunt analizate, iar expertizele tehnice urmează să stabilească dacă obiectele respectă standardele sau dacă există abateri în procesul de utilizare.
Totodată, cetățenii sunt avertizați să nu atingă obiectele suspecte, să nu le deplaseze și să nu încerce să le desfacă. În astfel de situații, este recomandat apelul imediat la Serviciul 112 și transmiterea informațiilor exacte despre locul depistării.


