Barbatul din Orhei, care in vara anului trecut i-a dat foc cumnatei sale, a fost condamnat la la 15 ani de detentie in penitenciar de tip inchis.
Potrivit unui comunicat de presa al Procuraturii Generale, in iunie 2012, fiind beat, inculpatul, care era in proces de divort, a intrat in conflict cu sotia si rudele acesteia. Aflandu-se in gospodaria socrului, acesta a amenintat ca va incendia casa, dupa care a stropit-o pe cumnata sa cu benzina si i-a dat foc.
Victima de 20 de ani a fost transportata de urgenta la spitalul raional in stare de coma, unde peste o saptamana a decedat.
Inculpatul, in varsta de 30 de ani, cu antecedente penale, a fost condamnat pentru omor intentionat si tentativa de omor la 15 ani de detentie. Prin aceeasi sentinta, a fost obligat sa achite mamei si surorii victimei despagubiri de 62 de mii de lei pentru prejudiciul cauzat.
Procurorii, care au solicitat condamnarea inculpatului la detentie pe viata, vor ataca sentinta in instanta superioara, deoarece o considera prea blanda.


