Spirite incinse astazi la Parlament. Agricultorii si-au urcat tractoarele pe scarile din fata cladirii. Mascatii au intervenit ca sa-i opreasca, au format cordoane si s-a ajuns la altercatii. Fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene, iar fermierii au aruncat cu apa si sticle in scutieri.
Dupa ce s-au adunat de dimineata in Piata Marii Adunari Nationale, agricultorii au urcat in tractoare si, in jurul orei 10:00 au pornit cu ele spre Parlament.
In momentul in care au incercat sa-si urce vehiculele pe primele scari ale Parlamentului, cativa politisti stateau deja acolo. Tractoarele totusi au inaintat periculos, iar oamenii legii le-au impins cu mainile.
Peste cateva minute, cativa manifestanti au venit sa-i de la o parte pe politisti ca sa faca loc tractoarelor. In acest moment au pornit altercatiile.
In timp ce cele doua tabere se impingeau, unul dintre tractoare inainta centimetru cu centimetru.
Desi au venit intariri, politistii nu reuseau sa opreasca manifestantii. La un moment dat, acestia au inceput sa pulverizeze gaz lacrimogen.
Asadar, unii s-au retras ca sa se spele pe fata. Printre cei care au fost afectati sunt si jurnalisti, inclusiv reporterul si cameramanul PRO TV.
Asta i-a infuriat pe manifestanti. La un moment dat se vede cum un protestatar smulge casca de pe capul unui politist si il loveste cu ea. Ulterior stropeste cu apa in directia lor si arunca sticla in capul unui om al legii. Cel ramas fara casca si-o pune la loc si intra din nou in cordon.
Un protestatar este imobilizat, iar in incercarea de a scapa, cade in noroi.
Alexei GROSU, SEF ADJUNCT INSP: “De ce politistii au stropit cu gaze lacromogene. Acolo era si presa. Presa nu trebuia sa se afle acolo. Si au ajutat gazele? Dupa cum vedeti dvs.”
Intre timp pe scarile de langa intrearea in Parlament, mai multe cordoane de scutieri s-au format. Printre ele si-au facut loc cativa deputati de la PAS si Platforma DA.
"Un megafon trebuie. Dati-mi un megafon."
Si pentru ca nu era nicio sansa sa fie auziti, au pornit in cautarea unui megafon.
“Nu aveti un megafon?”
Dupa ce acesta a fost gasit. Altercatia s-a oprit.
Mihai POPSOI, DEPUTAT PAS:“Vom depune o motiune de cenzura impotriva Guvernului Chicu!”
"Uitati-va cum ne trateaza! E o bataie de joc. De jumatate de an nu accepta ceea ce noi cerem. Cum sa nu fie altercatii."
Anuntul ca 7 reprezentanti ai agricultorilor sunt invitati in Parlament la discutii cu fractiunile parlamentare a fost intalnit cu aplauze.
Dupa ce spiritele s-au calmat, politistii au ramas sa inconjoare cladirea, butonand telefoanele mobile.
Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV:"ONG-urile de media au condamnat modul in care au actionat politistii cand au stropit cu gaz lacrimogen multimea in care se aflau si jurnalisti, calificandu-l drept abuziv."

