Ieri, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că au început dialogurile naționale privind siguranța copiilor pe internet. La prima întâlnire au participat profesori, psihologi, elevi, părinți, specialiști în sănătate mintală, reprezentanți ai societății civile și organizațiilor internaționale.
Maia SANDU, REȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Ne-am propus să înțelegem cât mai bine diversele perspective pentru a contura reperele unei analize exhaustive. Am abordat principalele riscuri ce decurg din utilizarea rețelelor sociale și a ecranelor. Am discutat pe bază de dovezi și experiențe reale cu privire la ce funcționează în familie, în școală, în serviciile de sănătate și la nivel de politici publice. Pentru că felul în care gestionăm relația copiilor cu tehnologia va modela generațiile de mâine”.
Totodată șefa statului a mai menționat că în perioada următoare dezbaterile vor continua în toata țara.






Anterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet și a menționat că, împreună cu părinții, profesorii și alți reprezentanți va începe o dezbatere despre metodele de protejare a copiilor în mediul online.

