Profesorii amenință cu proteste naționale dacă majorarea salariilor promisă de Guvern pentru 1 septembrie nu va fi aplicată. Federația Sindicală a Educației și Științei acuză Executivul că nu își respectă angajamentul. De partea cealaltă, Guvernul a anunțat că adoptarea noii legi a salarizării depinde de politicile fiscale și că mai întâi vor fi mărite impozitele și taxele, apoi salariile.

Potrivit președintelui Federației Sindicale a Educației, profesorii sunt nemulțumiți că majorarea salarială anunțată de Guvern și Ministerul Educației de la 1 septembrie rămâne, deocamdată, doar o promisiune. Aceștia cer salarii echivalente cu media pe economie, nu de aproximativ 80% din aceasta, cât reprezintă în prezent. 

Ghenadie DONOS, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI SINDICALE A EDUCAȚIEI: „Noi ne dorim ca pentru șarja didactică, profesorii să aibă un salariu egal cu cel pe economia națională, adică de 15-17 mii de lei. Cu regret, la începutul anului 2026, în valorile de referință nu s-a schimbat cu nimic, rămânând la fel 2500, în ciuda insistenței noastre și cerința de a fi cel puțin indexat cu 7% din această cotă. Nu s-a făcut, deși s-a promis și s-a vorbit oficial la toate canalele că de la 1 septembrie acest lucru se va întâmpla.”

Potrivit lui Ghenadie Donos, profesorii care ajung să câștige mai mult o fac lucrând peste program, uneori la un salariu și jumătate, ceea ce duce la surmenaj și epuizare profesională. Dacă Guvernul nu își va respecta angajamentul privind majorarea salariilor de la 1 septembrie, cadrele didactice amenință cu proteste la nivel național, iar pe 1 octombrie ar putea declara stare de urgență în educație. Pe 19 august, proiectul de lege modificat urmează să fie supus votului în ședința Guvernului, iar sindicatele au anunțat că vor ieși la protest. 

Ghenadie DONOS, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI SINDICALE A EDUCAȚIEI: „Avem și un compromis. Chiar dacă legea va intra în vigoare mai târziu, pentru că înțelegem că va fi votată pe 25 august, iar până la 1 septembrie sunt câteva zile, legea poate intra în vigoare mai târziu, dar recalcularea poate fi făcută de la 1 septembrie, iar asta ar însemna respectarea angajamentului.”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a anunțat că, majorările de salarii pentru bugetari, în baza noii legi a salarizării, nu se vor aplica din septembrie, așa cum a fost anunțat anterior. Asta pentru că Executivul ar putea interveni asupra proiectului de lege pentru a face mai multe ajustări. Anunțul despre noua Lege a salarizării a fost făcut de fostul ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță, în luna iunie. 

Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027 este în consultare publică până pe 21 august.