Autoritatile anunta ca astazi centrala de la Cuciurgan livreaza malului drept al Nistrului doar 46 la suta din necesarul de energie electrica. O alta parte din energia electrica necesara o primim din Romania, de la Termoelectrica, dar si prin contractele de urgenta cu Romania. Totodata, autoritatile spun ca astazi nu vor fi deconectari de energie electrica. 

Astfel, Energocom anunta ca astazi malul drept al Nistrului pe langa cele 45 % primite de la centrala Cuciurgan, 35 la suta de electricitate o primim din Romania in baza contractelor comerciale semnate cu tara vecina, 10% sunt livrate de Termoelectrica, iar 7% este ajutorul de avarie din Romania.  

Ieri, ministrul Infrastructutii si Dezvoltarii Regionale, Andrei Spinu, a anuntat ca Energocom a semnat un contract cu OMV Petrom din Romania pentru alti 50 MW. Spinu insa a mentionat ca si acest volum nu este suficient pentru a acoperi deficitul si este necesar in continuare sa economisim pentru a evita deconectarile consumatorilor.

Tot ieri, in plina criza energetica, o turbina de la Centrala electrica de la Cuciurgan, care produce si livreaza energie electrica, s-ar fi defectat, provocand un deficit si mai mare de curent pentru malul drept al Nistrului. Responsabilii de la Moldelectrica au afirmat ca au fost notificati despre asta dimineata, cand centrala livra doar 20 la suta din necesarul de electricitate. Ulterior, problema a fost solutionata, iar centrala livra prezent 50 la suta din necesar. De la inceputul saptamanii, autoritatile de la centrala Cuciurgan au livrat malului drept al Nistrului 50 la suta din necesarul de energie electrica. Acestia au redus livrarile cu 20 la suta, invocand volumele limitate de gaz.

Citeste si :  CSE a adoptat noi decizii cu privire la reducerea consumului de energie electrica. Care sunt acestea

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.