Soferii care trec granita vor putea plati amenzile primite de la politisti pe loc. Un proiect in acest sens a fost aprobat astazi de Guvern. Potrivit celor de la MAI, documentul va intra in vigoare imediat ce va fi publicat in Monitorul Oficial, nu inainte insa ca ministerul sa elaboreze un regulament de functionare.
Dorin PURICE, VICEMINISTRU DE INTERNE: ”Amenda se achita la locul constatarii. Se va referi in mare masura la cetatenii straini care incalca legea si se refera la situatiile in care autoritatile statului nu pot sa-i urmareasca si sa perceapa fortat aceste amenzi. La modul propriu, s-a constatat contraventia, nu se mai incheie PV. Contravenientul recunoaste ca este vinovat. Procedura nu dureaza 30 min, ci doar 5 min, cat i se completeaza chitanta si achita suma amenzii.”
Potrivit proiectului, oamenii legii vor avea un carnetel de chitante, iar fiecare chitanta va fi completata in doua exemplare, una pentru sofer, iar alta - pentru agentul constatator. Cei de la Interne sustin ca achitarea amenzii pe loc va aduce si mai multi bani la buget.

