Convingeau reprezentatii unor mari companii europene sa le transfere bani, invocand situatii de urgenta. Apoi milioanele erau transferate pe conturile unor firme moldovenesti si asa intrau in legalitate. Este schema folosita de o grupare formata din cetateni ai Rusiei, Lituaniei, Moldovei si Israelului, documentata de CNA. Ofiterii si procurorii anticoruptie l-au retinut si plasat in arest pe moldoveanul care coordona activitatea gruparii pe teritoriul tarii noastre. Liderul acesteia, un israelian, este dat in urmarire.
Reprezentantii CNA spun ca gruparea aplica un nou tip de frauda numit social engineering, care se bazeaza pe obtinerea informatiilor confedentiale a firmelor-victime prin manipulare psihologica.
Angela STARINSCHI, OFITER DE PRESA, CNA : ”De exemplu, dupa ce se asigurau ca seful companiei-victima se afla intr-o deplasare, acestia contactau contabilii sau responsabilii financiari ai institutiilor si ii anunta, din numele managerului, ca exista o situatie urgenta si trebuie de transferat anumite sume pe conturile unor companii necunoscute. Ulterior, de pe aceste conturi, banii se transferau catre un lant de intermediari din diverse tari, printre care Estonia, Letonia si Republica Moldova”.
Pentru a legaliza banii obtinuti prin escrocherie de la firmele prejudiciate, membrii din Moldova ai gruparii utilizau conturile bancare ale mai multor societati autohtone. Ulterior, sustine CNA, banii urmau sa fie transferati pe conturile unor companii din China cu ajutorul unor contracte fictive. Ofiterii si procurorii moldoveni au pus sechestru pe 1 milion 300 de mii de euro de pe conturile firmelor implicate. Acesti bani ar fi fost obtinuti prin inselaciune. In urma perchezitiilor la domiciliile moldovenilor au fost gasite stampilele si documentele de constituire a 10 societati autohtone si 4 companii straine, fondate de membrii grupului.
La fel, au fost ridicate chei digitale de acces de la distanta la 8 conturi straine si alte obiecte si documente utilizate in schema de spalare de bani. Moldoveanul care dirija activitatea gruparii pe teritoriul tarii se afla in arest preventiv pentru 30 de zile. Iar presupusul organizator al intregii scheme, un cetatean al Israelului a fost dat in urmarire internationala.

