Moldovenii care se află în Israel sunt rugați să rămână în siguranță, în apropierea nemijlocită a adăposturilor antirachetă și să urmeze cu strictețe instrucțiunile autorităților. Anunțul vine din partea Ambasadei Republicii Moldova în Israel, care menționează ca spațiul aerian a fost închis și sunt înregistrate întreruperi de internet și telefonie. Potrivit informațiilor oficiale ale misiunii diplomatice de la Baku, până în prezent nu există date despre cetățeni ai Republicii Moldova aflați pe teritoriul Iranului.

Alexandr Roitman, ambasadorul Republicii Moldova în Israel, a avertizat cetățenii moldoveni, aflați în această țară, că a fost instituită stare de urgență. Astfel, toate activitățile neesențiale sunt interzise, iar instituțiile nu vor funcționa. Spațiul aerian este închis, inclusiv Aeroportul Internațional Ben Gurion, a precizat ambasadorul. Contactat de PRO TV, diplomatul a precizat că se află într-un adăpost antirachetă și a îndemnat moldovenii aflați în Isreal să urmeze cu strictețe instrucțiunile autorităților israeliene.

Alexandr ROITMAN, AMBASADORUL RM ÎN ISRAEL: „Situația de securitate din Israel și din regiune rămâne una complexă. Atacurile continuă consecutiv pe parcursul întregei zile. Cetățenii au fost informați despre acțiunile ce trebuie să le întreprindă. Repet și aici, este foarte important să rămână în adăposturile antirachetă, să nu părăsască spațiile protejate până când Comandamentul Frontului Intern nu va anunța acest lucru. Acesată situație poate continua până la câteva ore. De respectarea acestor instrucțiuni, depinde viața fiecăruia.” 

Totodată, moldovenii din Israel pot solicita asistență consulară de urgență la numerele de telefon afișate pe ecran. (PE ECRAN +972 52 778 9772, +972 52 278 7326)

Între timp autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a participat în această dimineață la reuniunea Celulei Europene de Coordonare a Crizelor în Aviație și a anunțat că mai multe state din Orientul Mijlociu și-au închis spațiile aeriene, iar orice zbor planificat poate va suferi, cel mai probabil, modificări esențiale pentru cel puțin următoarele 72 de ore.

Irina BODOLICA, COMUNICATOR AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ: “În contextul evoluțiilor extrem de dinamice, generate de atacurile care vizează mai multe atacuri din regiune, zborurile din și spre aeroporturile din statele afectate rămân suspendate pe o perioadă nedeterminată, până la stabilizarea și creșterea gradului de predictibilitate a situației, companiile aeriene nu pot planifica și opera zboruri în spațiul aerian vizat.”

Compania aeriană HiSky a anunțat că, din cauza închiderii spațiului aerian din Israel, zborurile programate astăzi pe rutele București – Tel Aviv și Chișinău – Tel Aviv sunt anulate. 

 Rute HISKY ANULATE

București – Tel Aviv

Chișinău – Tel Aviv

Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că Celula de Criză a MAE activează și monitorizează situația și coordonează activitatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova. Astfel, cetățenii moldoveni din Israel și Orientul Mijlociu sunt îndemnați să rămână în adăposturile antirachetă și să respecte instrucțiunile autorităților locale. Oamenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale în zonele afectate, să verifice statutul zborurilor înainte de deplasarea la aeroport, să evite zonele sensibile, inclusiv clădiri guvernamentale, obiective militare și instituții de ordine publică și să păstreze documentele de identitate la îndemână.

Pentru mai multe informații, moldovenii pot lua legătura cu ambasadele Republicii Moldova și misiunile consulare.

Recomandările Ministerului de Externe 

Rămâneți în adăposturile antirachetă și respectați instrucțiunile autorităților locale.

• Evitați deplasările neesențiale în zonele afectate.

• Verificați statutul zborurilor înainte de deplasarea la aeroport.

• Evitați zonele sensibile, inclusiv clădiri guvernamentale, obiective militare și instituții de ordine publică.

• Păstrați documentele de identitate la îndemână.

• Monitorizați exclusiv informațiile oficiale ale MAE, ale Ambasadelor Republicii Moldova și ale Oficiilor Consulare.

Ambasada RM în Statul Israel

+972 52 778 9772

+972 52 278 7326

tel-aviv@mfa.gov.md