Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova anunță că în mai multe regiuni din Orientul Mijlociu spațiul aerian a fost închis, în urma atacurilor militare.
Mai exact este vorba de Iran, Israel, Irak, partea sudică a Damascului, Bahrain, Doha, Kuweit. Aeroportul Muscat din Oman este închis.
Iordania și Emiratele Arabe Unite ar putea implementa, în scurt timp, închiderea spațiului lor aerian, precizează cei de a Aeronautică.
„EASA urmează să emită un Buletin de Informare privind Zonele de Conflict (CZIB) pentru toate zborurile din spațiul aerian al statelor implicate. Situația continuă să evolueze într-un mod foarte dinamic”, se explică în comunicatul emis.
În acest context, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova informează că orice zbor planificat a fi efectuat în regiunile menționate va suferi, cel mai probabil, modificări esențiale pentru cel puțin următoarele 72 de ore.

