Spitalele din tara au primit facturi la gaz record, iar sumele depasesc de doua sau chiar trei ori cheltuielile din aceeasi perioada a anului trecut. Spitalul clinic Balti, de exemplu, trebuie sa achite pentru gazul consumat in luna ianuarie 1,7 milioane de lei. Unii reprezentanti ai institutiilor medicale din tara se plang ca nu vor face fata, pentru ca nu au fost prevazute aceste cheltuieli aditionale. Responsabilii de la ministerul Sanatatii insa dau asigurari ca bani sunt.

Majoritatea spitalelor din tara au primit deja facturile la gaz pentru luna ianuarie. Daca anul trecut, spitalul din Balti, de exemplu, achita pentru luna ianuarie circa 600 de mii de lei, iar in acest an spitalul trebuie sa aloce cu 1,1 milioane de lei mai mult, spune directorul institutiei.

Serghei ROTARI, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC BALTI:“Acum 1 milion 700 de mii. Si am depasit cu vreo 400 de mii de lei la lumina electrica, si la caldura. Se mareste cu vreo 2 milioane si ceva lunar. Daca sunt 5 luni de iarna, sunt 10 milioane pe care le cheltuim in plus.”

Directorul spitalului, Serghei Rotari, spune ca suma alocata de compania nationala de asigurari in medicina pentru anul acesta este aceeasi ca si in anul trecut. Totusi, acesta precizeaza ca spitalul nu va ramane fara bani, iar pacientii vor fi tratati corespunzator.

Serghei ROTARI, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC BALTI:“Vor mai fi contracte aditionale. Avem foarte multi pacienti COVID. Se achita cazul tratat. Daca vom mai avea cheltuieli, ne vom adresa ministerului si companiei de asigurari, va fi achitare.”

Cresterea simtitoare a cifrelor din facturile spitalelor insa ii nemultumeste pe unii alesi locali.

Pe pagina sa de telegram, presedintele raionului Drochia, Alexei Vasilean, a pulicat diferenta din facturile pentru gaz. Daca pentru ianuarie 2021 spitalul a achitat peste 224 de mii, pentru ianuarie 2022 suma este de trei ori mai mare, 677 de mii. De doua ori a crescut suma in factura la gaz si la spitalele din sudul tarii. Directorul institutiei medicale din Cantemir spune ca desi suma de 400 de mii de lei pe care trebuie sa o achite pentru luna ianuarie a acestui an bate la buzunar, institutia va face fata.

Anatol RACILA, DIRECTORUL SPITALULUI RAIONAL CANTEMIR:“Contractul din acest an pe care l-am contractat cu compania prevede aceasta crestere a pretului la gaz si acopera partial contractul nou.” 

Ministerul Sanatatii a mentionat intr-un comunicat ca soldul mijloacelor banesti in in conturile tuturor institutiilor medico-sanitare publice este de 617 milioane de lei. Iar asta ar insemna ca banii sunt suficienti pentru a acoperi cheltuielile. Totodata, reprezentantii ministerului dau asigurari ca majorarile din facturi nu vor afecta calitatea “actului medical si siguranta pacientului”.