Administrația Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” vine cu precizări după ce în spațiul public au apărut informații și nemulțumiri din partea unor angajați privind o presupusă reducere cu 10% a salariilor. Reprezentanții instituției susțin că salariile de bază ale angajaților nu au fost reduse, iar modificările au vizat doar componenta variabilă a remunerației.
„Salariile de bază ale angajaților nu au fost reduse. Toți angajații beneficiază în continuare de salariile de funcție stabilite conform legislației în vigoare”, se arată în comunicatul instituției.
Potrivit administrației, modificările au vizat doar indicatorii suplimentari de performanță, care reprezintă componenta variabilă a remunerației.
„Reevaluarea acestor indicatori a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției și a avut drept scop încadrarea în resursele financiare disponibile, prevenirea acumulării de datorii și menținerea unui management financiar responsabil”, precizează reprezentanții spitalului.
Totodată, administrația spune că regretă apariția unor informații pe care le consideră incomplete sau neverificate.
„Regretăm apariția în spațiul public a unor informații incomplete sau neverificate, ce pot crea confuzie și îngrijorare în rândul angajaților și al opiniei publice”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanții instituției dau asigurări că vor continua să informeze transparent despre deciziile cu impact asupra activității spitalului și că rămân deschiși dialogului cu angajații.


