Stația de captare a apei de la Cosăuți a fost securizată cu un baraj absorbant, după ce pe fluviul Nistru a fost semnalată o posibilă sursă de poluare. Măsura are scopul de a preveni pătrunderea poluanților în sistemul de alimentare cu apă, iar echipele de intervenție monitorizează permanent situația în zonă.
Stația de la Cosăuți asigură alimentarea cu apă pentru Soroca, Șoldănești, Bălți, precum și pentru mai multe localități din Florești District.
Echipele de intervenție se află la fața locului și monitorizează constant evoluția situației, aplicând măsuri pentru izolarea sursei de poluare din zona captării apei din fluviu. Totodată, specialiștii intervin periodic prin împrăștierea unui material absorbant specializat pe suprafața apei.
Totul a început zilele trecute, când ministerul Mediului a anunțat că mai multe pete uleioase au fost observate pe râul Nistru, în apropeiere de Naslavcea. Petele au fost surprinse de locuitorii din regiune, care au postat imagini pe rețele. Potrivit Ucrainei petele au apărut după atacul Rusiei asupra Hidrocentralei de pe râul Nistru. Combustibilul ajuns în râul Nistru și continuă să fie transportat de curentul apei.
La 12 martie 2026, a avut loc o ședință extraordinară a Comisiei Nistrului pentru sincronizarea acțiunilor serviciilor ucrainene și moldovenești de localizare a poluării și minimizare a posibilelor consecințe asupra mediului. Ieri, a fost instituit cod galben de alertă pentru locuitorii din Naslavcea după ce datele de laborator de ieri privind apa din râul Nistru au arătat depășirea limitelor admise.
Ieri în nordul țării a fost mobilizată și Armata Națională. În localitatea Cureșnița a fost amenajată o tabără pentru gestionarea crizei, unde au fost amplasate filtre pentru captarea petelor de petrol. Militarii vor putea interveni la solicitare cu echipamente și unități de tehnică militară destinate situațiilor excepționale. Tot, la Cureșnița a fost dislocată și o echipă de salvatori din România, care a ajutat la instalarea barajului pentru captarea poluantului.
