Procurorul General se arata nedumerit de valul de critici la adresa institutiei pe care o conduce dupa ce controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a parasit tara. Potrivit lui Alexandr Stoianoglo, Platon nu avea nicio interdictie de a pleca din Republica Moldova, iar daca acesta nu va reveni in scurt timp si nu se va prezenta in instanta, va fi dat in cautare internationala. In plus, Stoianoglo sugereaza ca nu-si va prezenta demisia, intrucat nu a fost numit pe criterii politice, noteaza IPN.
Acuzat de mai multi actori politici ca s-ar comporta ca un avocat al omului de afaceri Veaceslav Platon, Procurorul General spune ca invinuirile de implicare in dosarul furtului miliardului i-ar fi fost retrase lui Platon, intrucat s-a constat ca acesta nu ar avea nicio implicare in dosar.
„Noi nu am facut asta in interesul lui Platon, ci in interesul legii. Eu nu cred ca putem construi un stat de drept pe seama oamenilor nevinovati. In urma investigatiilor pe care le-am facut, am ajuns la concluzia ca infractiunea de care este invinuit Platon a savarsit-o o alta persoana. Este vorba despre Plahotniuc. Prin intermediul companiilor lui Sor, Plahotniuc a luat banii de furtul carora este acuzat Platon. Nu putem sa-l punem sub invinuire pe Plahotniuc atat timp cat nu va fi scos de sub invinuire Platon”, a spus Alexandr Stoianoglo in cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Stoianoglo se arata convins ca Platon va reveni in Republica Moldova, pentru ca ar fi in interesul sau sa-si demonstreze nevinovatia.
„Din informatiile de care dispun, Platon a plecat in Marea Britanie. Daca a fugit, a facut-o in detrimentul sau. El nu are restrictii, de asta nu inteleg de ce un cetatean al Republicii Moldova nu poate sa plece si sa intre liber in tara Daca nu se va intoarce in tara, in privinta lui vor fi schimbate masurile preventive si va fi anuntat in cautare internationala”, a spus Stoianoglo.
In timpul emisiunii „Puterea a Patra”, Procurorul General a mentionat ca nu intentioneaza sa-si prezinte demisia dupa preluarea guvernarii de catre Partidul Actiune si Solidaritate, intrucat ar fi castigat corect un concurs organizat de Guvern si nu a fost numit pe criterii politice.


