Partidul Democrat nu doreste ca Partidul Liberal Democrat sa participe la guvernare. Declaratia a fost facuta de catre fostul premier Valeriu Strelet. Cat despre faptul ca PLDM este acuzat ca s-a asociat cu PSRM, Strelet a declarat ca liberal-democratii sunt gata sa se asocieze cu oricine va dori sa sustina aceasta initiativa.

Valeriu STRELET, LIDER INTERIMAR PLDM: "Prin toate actiunile sale democratii, atat prin demisia Guvernului cat si prin actiunile de dupa, probeaza ca isi doresc pastrarea actualului sistem, conservarea acestuia si perpetuarea lui. Atat maniera in care a fost demis Guvernul, cu un soi de demagogii speculative precum guvernul nu a functionat sau nu mai au incredere cat si comportamentul din ultimele zile. PD nici nu prea vrea participarea PLDM la guvernarea. Noi urmam un amplu proces de consultari, iar totalizarea acestui proces urmeaza sa se finalizeze maine.

La ora 15 vom avea sedinta consiliului politic national unde se va decide cum participam la negocieri, daca participam la negocieri, care vor fi conditiile pe care le vom formula pentru a scoate tara din captivitate.

Noi asteptam din partea democratilor un mesaj mai colegial, un mesaj cu mult mai putina aroganta si mai putin sfidator. Ne-am deprins cu argumentul democratilor, argumentul fortei, 

Initiativa a fost semnata la 20 octombrie, a fost lansata de colegii nostri, faptul ca pana ieri nu a subsemnat nimeni in afara de liberal-democrati, nu poate fi servit ca argument faptul ca noi ne-am coalizat cu socialistii. Socialistii au venit sa subsemneze o initiativa lansata de PLDM. 

PLDM va sustine oricare alte initiative care vor oferi cetatenilor dreptul de a alege presedintele RM prin vot direct.  Socialistii incearca sa exploateze politic acest moment neavand originalul acestei initiateve care se afla la noi. Noi vom depune maine la Curtea Constitutionala documentul original."