Intreprinderea de Stat Posta Moldovei si CNAM – doua institutii care nu trebuiau sa aiba nicio legatura cu distributia de dispozitive pentru diabetici, au semnat un contract pe care s-au obligat sa-l tina secret timp de trei ani, scrie Sanatateinfo.md
Potrivit documentului, CNAM a platit 2 milioane de lei pentru impachetarea, sortarea si distribuirea pachetelor cu glucometre, teste si lantete catre aproximativ 100.000 de beneficiari. Fiind vorba despre un program national, cu resurse din bugetul public, nu este clar rolul CNAM in acest joc. A doua figuranta de prisos – Posta Moldovei – s-a ales cu 2 milioane de lei, asumandu-si responsabilitatea livrarii coletelor, insa cum deja am scris suficienti pacienti au semnalat incalcari.
Asadar, CNAM si Posta Moldovei au calcat constient peste medicul de familie si l-au inlaturat aproape total din relatia lui cu pacientul, luand decizia de a imparti cateva milioane de lei inutil ca sa faca ceea ce trebuia sa faca gratuit si medicul – sa imparta glucometre si teste catre pacienti, dar si sa-i consulte si sa-i ajute atunci cand au dileme de utilizare a dispozitivului.
Redactia Sanatate INFO a intrat in posesia contractului semnat de Posta Moldovei si CNAM. Mentionam ca in reperate randuri cele doua institutii refuzau sa raspunda la solicitarile de informatii ale Sanatate INFO in ceea ce priveste suma contractului.
Asadar, CNAM, ca beneficiar, s-a angajat sa achite Postei Moldovei, in calitate de prestator, 2.000.000 de lei, echivalentul a aproximativ 100.000 de euro, pentru serviciile de: ambalare, sortare si transportare a coletelor catre pacientii cu diabet. Cum s-a ajuns la aceasta suma? S-a inmultit suma de 20 de lei stabilita pentru un colet la cei presupus 100.000 de oameni la care trebuie sa ajunga pachetele.

La solicitarea Sanatate INFO privind suma contractului, vicedirectorul institutiei, Liviu Bobeica, ne-a raspuns sec ca tarifele au fost aprobate in baza Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciile din sfera serviciului postal universal, care presupune aplicarea anumitor formule. Din contract nu reiese ca ar fi fost aplicata vreo una din formuleze prevazute in hotararea de guvern indicata.


