Incluziunea sociala si dezinstitutionalizarea elevilor cu nevoi speciale presupune ca toti scolarii sa locuiasca si sa studieze intr-un mediu comun, unde sa le fie respectate drepturile. In acest sens, au fost inchise scolile speciale de nivel regional. Copiii care studiau in aceste institutii rezidentiale invata acum in scolile generale din satele si orasele de bastina.
Acomodarea a fost anevoioasa, deoarece a coincis cu perioada pandemica. Masurile de distantare sociala impuse din cauza pandemiei Covid-19 au perturbat sistemele de educatie din intreaga lume: incepand cu primavara anului 2020, scolile generale au fost inchise in 189 de tari, elevii continuand sa invete de acasa. Nu este o exceptie nici tara noastra.
Daca inchiderea scolilor i-a marcat si pe parinti, si pe copii deopotriva, trecerea din sistemul clasic de invatare la clasa in mediul online a creat dificultati unice pentru copiii cu nevoi speciale si parintii lor, indeosebi pentru cei cu deficiente de auz. Chiar si in absenta unei amenintari globale, copiii care traiesc cu nevoi speciale se numara printre cele mai vulnerabile categorii, iar distantarea sociala in contextul actualei pandemii ii marginalizeaza si mai mult.
Daniel are un an de zile de cand nu comunica cu semenii
Daniel are 15 ani si este elev in clasa a VIII-a intr-o localitate din raionul Telenesti. Baiatul e unul dintre cei 11 elevi care au studiat la Scoala internat din Harbovat, Calarasi, institutie destinata pentru copiii cu deficiente de auz. Daca inainte Daniel venea acasa doar de sarbatori si in vacante, acum zilnic e in sanul familiei si invata la scoala din sat, impreuna cu alti copii.
Adolescentul se deplaseaza greu, asa ca mereu are nevoie sa fie insotit de un matur. Lumea inconjuratoare o percepe mai mult cu ochii, pentru ca sunetele nu le-a auzit niciodata. Bunica lui Daniel, Maria Seghev, merge zilnic cu el la scoala, dar mai mult de atat nu il poate ajuta. Femeia nu stie cum sa-i explice nepotului in limbajul mimico-gestual cuvintele specifice obiectelor de studii. Bunica cunoaste doar cateva semne, asa ca lectiile pentru Daniel se rezuma deocamdata la a„copia texte, sensul carora nu le intelege”.
„Eu sunt bucuroasa ca Daniel merge la scoala, este acasa, este mai bine deservit, dar este nevoie de mai multi specialisti care sa cunoasca limbajul semnelor,” a spus Maria Seghev.
Daniel este unicul copil cu deficiente de auz si vorbire din intreaga scoala care necesita cel mai mare suport din partea pedagogilor.Inga Corciu, o invatatoare cu peste zece ani de experienta, activeaza la institutia unde invata Daniel. Ea este cadru de sprijin si psihopedagog la Centrul de Resurse si il ajuta pe baiat sa-si faca temele. Este o autodidacta si invata limbajul semnelor ca sa-l poata ajuta pe Daniel si sa-l inteleaga mai bine.
„Daniel este patru ore pe saptamana la Centrul de Resurse. O ora pe saptamana vin specialisti de la Serviciul de asistenta psihopedagogica din raion si se ocupa cu el. Ii facem fise si duce corespondenta dintre imagine si cuvant, desenam, scriem, calculam in limita la 10, apoi la 20”, a spus Inga Corciu.
Turcan: „Copilul meu nu are cu cine vorbi la scoala”
In aceeasi situatie este si fiica Lidiei Turcan, Marina, care invata in clasa a VI-a si poate rosti doar silaba „ma”, asa ca unicul cuvant spus este „mama”. Limbajul mimico-gestual este unica modalitate de comunicare, pentru ca fetita Lidiei are surditate profunda severa si poate deslusi doar zgomotele puternice.
Din martie 2020 copilul a revenit acasa si invata la scoala din sat, din raionul Stefan -Voda. Pentru Marina perioada de adaptare, care a coincis cu pandemia, a fost complicata.
CITESTE MAI DEPARTE PE: ANTICORUPTIE.MD