Sunt 26 si vor avea un cuvant de spus printre barbatii din Parlament. Vorbim despre viitoarele deputate, mandatele carora abia urmeaza sa fie validate. Puteau fi si mai multe, daca sistemul vechi de vot ramanea actual. Desi sunt din partide diferite, femeile ne-au spus ca sunt gata sa faca front comun si sa puna umarul la medierea unor posibile aliante.
Monica BABUC, DEPUTAT ALES PDM; ”Sunt sigura ca o sa ne intelegem foarte bine, pentru ca femeile din Republica Moldova sunt femei inteligente, pline de calitati si in general niciodata nu am avut probleme cu femeile care nu aveau nici ele probleme cu mine.”
Cele mai multe femei din noua legislatura sunt reprezentante ale Blocului ACUM. Opt fotolii sunt ocupate de democcrate. Socialistii vin in plen cu 7 femei, iar Partidul Sor - cu trei.
Marina TAUBER, DEPUTAT ALES PARTIDUL SOR: “Eu cu mai multi care au ajuns in Parlament ma cunoc personal inca de cand eram presedinta Federatiei de Tenis. Eu cred ca in afara politicii noi trebuie sa ramanem oameni in primul rand.
Liliana Nicolaescu-Onofrei, filolog de profesie, are un crez al sau in ceea ce tine de importanta femeilor la conducere.
Liliana NICOLAESCU-ONOFREI, DEPUTAT ALES, BLOCUL “ACUM”: ”Daca as parafraza ce spunea Margaret Thatcher, daca vrei sa fie ceva zis – roaga un barbat, daca vrei sa fie ceva zis si facut – atunci roaga o femeie.”
Patricia PODOLEANU, REPORTER PRO TV: “Pentru prima data in istoria Republicii Moldova, in plen vor accede tocmai 26 de femei, acesta fiind un numar record. Asta inseamna ca fiecare al patrulea fotoliu va fi ocupat de o deputata. La nivel european, tara care o duce cel mai bine la capitolul reprezentare de gen este Suedia. Acolo aproape fiecare al doilea parlamentar este femeie, potrivit unor date din 2018.”
Rodica IVASCU, DIRECTOARE DE PROGRAME, CENTRUL PARTENERIAT PENTRU DEZVOLTARE: “In 2014, alegerile preliminare au aratat un numar de 21 de femei alese, alegerile din 2019, cu 5 femei mai mult, 26 de femei. In pofida acestei cresteri usoare, politica ramane aria cu cea mai mare egalitate de gen.”
Potrivit unor calcule facute de Centrul pentru Parteneriat de Dezvoltare, sistemul proportional de vot, adica cel vechi, ar fi adus 33 de femei in plen, adica cu 7 deputate mai mult.
Alina ANDRONACHE, SPECIALIST IN PR: “Prima masura pe care noi o vedem este aplicarea cotei pentru candidati, atat pe uninominale, dar si introducerea prevederilor pe clasament. Nu e destul 40 de procente de femei pe lista, dar sa fie plasate si pe locuri eligibile.”
Datele sunt prezentate in baza rezultatelor scrutinului din februarie, care nu a fost inca validat de Curtea Constitutionala.

