Google a lansat noi imagini Street View si galerii Google Earth pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la Unirea Romaniei, se arata intr-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.



Astfel, Muzeul National al Unirii din Alba Iulia si colectiile sale se deschid vizitatorilor virtuali, prin intermediul imaginilor Street View din interiorul acestuia.


De asemenea, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia poate fi vizitata virtual pe Google Maps.


Muzeul National al Unirii din Alba Iulia a fost inaugurat, sub numele de Muzeul Unirii, pe data de 20 mai 1929, gazduind unele dintre cele mai importante piese legate de Revolutia din 1848 si Marea Unire din 1918 pastrate într-un muzeu pâna în prezent.

Este vorba despre scrisorile lui Avram Iancu, sase volume ce contin Documentele Unirii de la 1 Decembrie 1918, esarfele tricolore purtate de delegatiile adunarii populare de pe Platoul Românilor, manuscrisul cuvântarii lui Vasile Goldis în Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, precum si biroul pe care s-a semnat la 12 octombrie 1918, la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazar, Declaratia de Independenta a românilor cuprinsi în tinuturile Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului fata de Imperiul Austro-Ungar.

Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia reprezinta un simbol al unitatii nationale în care, la data de 15 octombrie 1922, s-a desfasurat ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria ca suverani ai României Mari.

Tot cu ocazia Centenarului, Google a publicat o colectie Google Earth dedicata României, frumusetilor acesteia si momentelor care i-au marcat istoria.

În cadrul acestei colectii sunt disponibile trei galerii: una dedicata frumusetilor naturale (Delta Dunarii, Cascada Bigar sau Vulcanii Noroiosi), a doua monumentelor construite de mâna omului (Castelul Bran, Castelul Peles sau Cimitirul Vesel de la Sapânta), iar cea de-a treia unor momente importante din istoria românilor (Sala Unirii de la Alba Iulia, Piata Victoriei din Timisoara sau Cetatea Sarmisegetuza)