Autoritățile de mediu anunță că poluarea râului Nistru cu substanțe petroliere nu a fost încă stopată, iar sursa contaminării continuă să afecteze apele care intră pe teritoriul Republicii Moldova. În aceste condiții, Guvernul pregătește măsuri suplimentare pentru a limita răspândirea poluantului, inclusiv instalarea unor noi baraje de protecție, cu sprijinul României.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că situația este monitorizată direct în zona de frontieră, acolo unde apa Nistrului intră în țară. Potrivit oficialului, analizele și observațiile din teren arată că sursa de poluare încă nu a fost eliminată, motiv pentru care autoritățile sunt nevoite să intervină cu măsuri suplimentare pentru a preveni extinderea contaminării.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Suntem în satul Unguri, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, acolo unde apa intră pe teritoriul Republicii Moldova. Constatăm că sursa de poluare încă există, de aceea sunt necesare măsuri suplimentare.”
Pentru a reduce impactul asupra ecosistemului și pentru a proteja sursele de apă, autoritățile vor instala cu ajutorul României încă trei baraje speciale pe râu. Acestea vor avea rolul de a capta și extrage substanțele petroliere din apă înainte ca ele să ajungă mai departe în aval.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Întreprindem toate măsurile necesare pentru a avea apă sigură pentru consum”.
Totul a început zilele trecute, când ministerul Mediului a anunțat că mai multe pete uleioase au fost observate pe râul Nistru, în apropeiere de Naslavcea. Petele au fost surprinse de locuitorii din regiune, care au postat imagini pe rețele. Potrivit Ucrainei petele au apărut după atacul Rusiei asupra Hidrocentralei de pe râul Nistru. Combustibilul ajuns în râul Nistru și continuă să fie transportat de curentul apei.
La 12 martie 2026, a avut loc o ședință extraordinară a Comisiei Nistrului pentru sincronizarea acțiunilor serviciilor ucrainene și moldovenești de localizare a poluării și minimizare a posibilelor consecințe asupra mediului.
Astăzi, a fost instituit cod galben de alertă pentru locuitorii din Naslavcea după ce datele de laborator de ieri privind apa din râul Nistru au arătat depășirea limitelor admise.
