S-au calcat in picioare in speranta ca vor cumpara produse mai ieftine. Sute de batrani s-au imbulzit astazi la deschiderea unui nou magazin social al partidului lui Ilan Sor, aflat in arest la domiciliu.
Este al treilea magazin social deschis de partidul lui Sor in capitala si al 11-lea in tara. Formatiunea a anuntat deja ca va participa la parlamentarele din 2018, iar pentru a atrage cat mai multi sustinatori, va deschide inclusiv aceste magazine.
In campania pentru prezidentiale, candidatul lui Ilan Sor, Inna Popenco a fost exclusa din cursa pentru ca ar fi oferit carduri batranilor, ceea ce a fost catalogat drept tentativa de mituire a alegatorilor. Popenco a respins acuzatiile.
Ilan Sor se afla in continuare in arest la domiciliu. Primarul de Orhei este judecat pentru spalare de bani si escrocherie in dosarul furtului miliardului. Magazinele sociale sunt deschise de asociatia Pentru Orhei, iar de unde se iau banii, reprezentantii acesteia nu ne-au putut spune.

