In bezna raman inca circa 300 de localitati din tara. Desi o multime au fost reconectate deja la lumina, furnizorul de curent spune ca mai are mult de lucru, avand in vedere numarul enorm de fire rupte. Intre timp, aflati in intuneric de zile intregi, oamenii se plang de pagube.
Maria Mocanu-Trofim din satul Hansca, Ialoveni sta fara de lumina inca de miercuri. Pentru a se pregati de sarbatori, femeia si-a facut rezerve de produse alimentare, insa degeaba.
In lipsa curentului electric, frigiderul i s-a dezghetat, iar carnea pe care aceasta o pastra pentru masa de sarbatoare, a stat la cald de atunci. Colac peste pupaza. Ieri, femeia s-a mai pomenit si blocata in casa.
Unde mai pui ca nici paine nu a avut de unde cumpara trei zile. Desi astazi o parte din sat a fost partial reconectata la curentul electric, oamenii spun ca sursa de lumina este foarte slaba. Potrivit responsabililor de la Gas Natural Fenosa, lucrarile de restabilire a retelei nu sunt tocmai usoare.
Potrivit furnizorului de curent, pe parcursul zilei de astazi au fost reconectate deja cateva mii de gospodarii.Potrivit salvatorilor, cele mai afectate raioane din tara sunt Ialoveni, Stefan Voda, Orhei, Hancesti, Cantemir, Taraclia, Cimislia, Leova, Causeni si Cahul.

