Seful adjunct al Directiei generale educatie, tineret si sport din municipiul Chisinau, Andrei Pavaloi, anunta ca odihna in cele 14 tabere de odihna cu sejur de zi pentru copii se va  incepe cu 5 iunie pana pe 23 iunie. Totodata, o institutie de invatamant din capitala, liceul „Mihail Sadoveanu” va avea si al doilea schimb din 26 iunie pana pe 14 iulie. 

Autoritatile municipale mai mentioneaza ca pe langa cele 14 tabere cu sejur de zi, copii din capitala se pot odihni si la cele trei tabere constante si la taberele din institutiile extrascolare, inclusiv in scolile de sport. 

„In total urmeaza sa fie cheltuiti pentru odihna de vara peste 33 milioane de lei, iar in acest sens vom avea peste noua mii de copii care se vor odihni in perioada estivala”, a spus Pavaloi.

De asemenea, seful adjunct al Directiei generale educatie, tineret si sport, a precizat ca biletele pentru odihna de vara vor fi achitate 20% din contul parintilor, iar 80% din bugetul primarie. Mai mult, Pavaloi a spus ca vor fi si bilete care vor fi achitate integral din buget, pentru persoanele care vin din familiile social vulnerabile. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.