Cu mai puțin de două săptămâni rămase până la vacanța școlară, taberele de vară fac ultimele retușuri pentru a-și deschide larg porțile și a primi copiii din toată țara. La Chișinău, pregătirile sunt pe ultima sută de metri. În timp ce muncitorii repară, vopsesc și fac curățenie generală, administratorii spun că totul va fi gata până la sosirea celor mici. În acest an, părinții vor achita aproximativ 800 de lei pentru o tabără de 10 zile.

E forfotă mare la tabara de odihnă pentru copii „Poenița Veselă” din capitală. În timp ce muncitorii fac ordine pe alei și tund iarba, în căsuțe menajerele fac paturile și pregătesc camerele pentru copiii care vor veni în vacanță.

 „Paturile sunt gata, suntem pe ultima sută de metri. Așteptăm copiii cu mare drag.”

Între timp, se fac și ultimele lucrări de reparație.

„-Ne ocupăm cu reparația
-Vă pregătiți ca să vină copiii?
-Da, da. Ne apropiem de sfârșit.
-Reușiți până vin copiii?
-Da, da. A rămas puțin.”

Responsabilii spun că mai sunt câteva detalii de pus la punct, însă până pe 6 iunie, când începe primul sejur, totul va fi gata.

Ion PATIC, DIRECTORUL TABEREI DE ODIHNĂ PENTRU COPII „POENIȚA VESELĂ”:  „Acum suntem pe ultima sută de metri, unde se face curățenie generală pe teritoriul taberei, dat fiind faptul că avem șase hectare, vă dați seama că avem nevoie de câteva zile ca să implicăm toți muncitorii pentru a face curățenie.”

Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV:  „La tabăra „Alunelul”, practic toate lucrurile sunt puse la punct. Camerele au fost amenajate, muncitorii au finalizat ultimele lucrări de reparație și terenurile de joacă au fost pregătite, astfel încât copiii să aibă parte de o vacanță plină de distracție.”

Violeta PELENCO,  DIRECTORUL TABEREI DE ODIHNĂ PENTRU COPII „ALUNELUL”:  Îi așteptăm cu diverse activități, discotecă, jocuri sportive care sunt organizate de instructorii de sport și diferite activități în cadrul detașamentului care la fel sunt organizate de conducătorii de cerc, de educatorii care vin în tabără.”

În acest an, părinții vor achita aproximativ 800 de lei pentru un loc într-o tabără de 10 zile, costul fiind cu aproape 5 la sută mai mare decât anul trecut. Totodată, în Chișinău vor activa și 17 tabere cu sejur de zi. Un bilet pentru 15 zile ar costa aproape 3 mii de lei, dar părinții vor achita doar 594 de lei, restul fiind subvenționat de stat. Autoritățile anunță că 600 de bilete gratuite vor ajunge la copiii din regiunea transnistreană, refugiații din Ucraina și alte categorii social vulnerabile. De gratuități vor beneficia și copiii rămași fără părinți, cei din familii numeroase, copiii cu dizabilități, dar și elevii care au obținut performanțe la studii și la olimpiade.