Un cetățean ucrainean, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut de polițiștii și procurorii din Cahul, fiind suspectat de implicare într-o tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari. El s-a prezentat drept angajat al Băncii Naționale și a încercat să o convingă pe o femeie să-i dea aproape 9 mii de dolari. BNM anunță că escrocii au furat 75 de milioane de lei într-un singur an și că pregătește noi măsuri.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 24–26 iunie curent, mai multe persoane ar fi contactat telefonic o femeie de 73 de ani din Bălți. Aceștia s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale și ai Poliției, încercând să o convingă să transfere suma de 8.930 de dolari, sub pretextul „protejării” economiilor sale.

„Am trimis solicitarea către angajatul care va veni să încaseze sursele financiare. Eu am să vă anunț cînd va ajunge. Veți ieși în stradă și angajatul va avea o cameră atașată și o să numească cuvîntul cheie."

Femeia a sesizat autoritățile, iar polițiștii și procurorii din Bălți au reținut un ucrainean de 21 de ani în flagrant în momentul în care urma să primească banii. 

„- Cu ce scop vă aflați aici? 

- Am venit la muncă?

- Ce fel de muncă? 

- Tatăl are o companie și am venit să iau ridic coletele. "

Tânărul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de escrocherie comisă de un grup criminal organizat. Potrivit BNM, escrocii au provocat pierderi de aproape 75 de milioane de lei prin fraude în 2025. Datele oferite redacției BANI.MD. arată că anul trecut au fost raportate aproximativ 32.000 de fraude cu carduri bancare, care au generat pierderi de circa 24,9 milioane de lei, precum și aproape 2.900 de fraude prin instrumente de plată electronice cu acces la distanță (IPAD), soldate cu prejudicii de aproximativ 49,9 milioane de lei. 

Datele Băncii Naționale

CARDURI BANCARE - 24,9 mln LEI

PLĂȚI ELECTRONICE- 49,9 mln LEI 

Per total, în 2025 au fost înregistrate aproape 34.900 de fraude, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 96 de tentative sau cazuri de fraudă în fiecare zi. BNM avertizează că fraudele financiare devin tot mai sofisticate și anunță măsuri suplimentare pentru protejarea clienților. Instituția examinează, împreună cu băncile și alte autorități, introducerea unor sisteme mai eficiente de depistare a tranzacțiilor suspecte, avertizări pentru clienți și verificări suplimentare înainte de autorizarea plăților cu risc. Totodată, băncile sunt obligate să monitorizeze tranzacțiile suspecte și, dacă este necesar, să le blocheze.