Șoferul care a provocat tragicul accident de la Strașeni, unde 5 oameni au murit a fost plasat în arest pentru 30 de zile în penitenciar. Decizia a fost luată astăzi de magistrații de la judecătoria Străşeni.
Potrivit poliției, accidentul s-a produs pe data de 10 august. Preliminar s-a stabilit că șoferul unui Mitsubishi, tânărul de 22 de ani, nu s-a asigurat, atunci când a efectuat manevra de depășire peste linia continua și s-a tamponat frontal cu un Opel care venea din sens opus, în care era o familie cu doi copii și bunica acestora.
După impactul violent, martorii au reușit să salveze copiii din ambele mașini și pe șoferul care ar fi provocat accidentul. El este singurul adult, care a rămas în viață în urma impactului.
3 dintre cei 5 copii, care au fost răniți în urma accidentului, rămân internați în secția de reanimare a Institutului Mamei și Copilului, fiind în stare gravă. De pe rețelele sociale, care abundă de mesaje de condoleanțe, am aflat că în Opel era familia
Nestor, șoțul, soția și mama acesteia.Toți trei au murit carbonizați, iar cei doi copii ai lor în vârstă de un an și 9 ani, au rămas orfani, rudele fâcând apel la ajutor.
Potrivit poliției printre persoanele care au decedat se numără și o adolescentă de 17 ani, prietena șoferului de 22 de ani, și o femeie de 56 de ani, ambele pasagere în Mitsubishi. Cea din urmă a urcat în mașina de ocazie împreună cu cei 3 nepoți, care sunt acum spitalizați. Pe caz a fost pornit un proces penal. Accidentul terifiant a avut loc ieri dimineață în jurul orei noua, în apropiere de satul Codreanca din raionul Strășeni.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.