Moldova a trecut astazi la ora oficiala de vara, ceasurileau fost date inainte cu o ora la 03.00, care a devenit 04.00, iar 25 martie va fi cea mai scurta zi din 2018.
In acest an, ora de vara se aplica din 25 martie. Aceasta schimbare de ora se produce de doua ori pe an, în mod obisnuit în ultima duminica din martie si ultima duminica din octombrie si a început sa se generalizeze din 1974, când s-a produs prima criza de petrol, iar unele tari au decis sa devanseze cu o ora ceasurile pentru a profita de lumina si a economisi electricitate.
Comisia Europeana (CE) a decis sa armonizeze data schimbarii orei de vara, pe care initial fiecare tara o decidea între martie si aprilie, pentru a evita eventuale perturbari ale orarelor, precum cele ale trenurilor europene.
În octombrie anul trecut, peste 70 de eurodeputati din toate grupurile politice au cerut introducerea unei motiuni în Parlamentul European (PE) pentru a pune capat schimbarii de doua ori pe an a orei care, potrivit lor, provoaca dereglari ale sanatatii persoanelor si la nivel economic.
Initiativa se bazeaza pe propuneri venite din Suedia, Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Slovacia, Cehia, Franta si Belgia, unde mii de cetateni s-au opus acestei schimbari prevazuta în legislatia europeana.
Începând de duminica, trei tari europene, Marea Britanie, Irlanda si Portugalia, se vor plasa la diferenta de o ora cu GMT.
Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp, Telegram sau Skype la numarul 079400508.


