Cumpărătorii care își comandă produse de pe platforme internaționale precum Temu, Joom sau AliExpress mai au la dispoziție o lună fără noua taxă. Aplicarea TVA pentru coletele comandate online a fost amânată pentru 1 noiembrie, deși inițial autoritățile anunțaseră că măsura va intra în vigoare de la 1 octombrie.
„Măsura se amână până la 1 noiembrie. Luând în considerație că măsura nu a fost aprobată în lectură finală la parlament, măsura va fi aprobată prin politica fiscală”, a menționat purtătorul de cuvânt al ministerului Finanțelor.
Totodată, acesta a mai adăugat că acum proiectul este la etapa de dezbateri ale amendamentelor. Prevederile fac parte din proiectul de lege privind reforma fiscală care a fost aprobată de Guvern la 8 septembrie curent.
De exemplu, în cazul unui colet de 2000 de lei, costul suplimentar va fi de 412 lei.
Fiecare operator în parte va stabili modul în care va fi încasată taxa
Mecanismul de colectare a taxelor a fost elaborat de Serviciul Vamal și este testat de operatorii poștali, iar modul în care taxa va fi încasată va fi stabilit de fiecare operator în parte.
Aceste taxe nu se vor aplica însă pentru coletele introduse în țară prin rutele de transport.
Potrivit Serviciului Vamal, anul trecut au fost înregistrate peste 11 milioane de colete, iar în primele șapte luni ale anului 2026 – peste 6 milioane.


