Ucraina a minat frontiera cu Republica Moldova, pe segmentul transnistrean, pe fondul riscurilor crescute de destabilizare generate de prezența militară rusă în regiune. Declarațiile au fost făcute de consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoleak, în cadrul emisiunii În Profunzime.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ucraina a minat frontiera cu Moldova, pe segmentul transnistrean, după ce regiunea a fost survolată de o dronă. Spuneţi-mi, vă rog, ce pericole există acum?”

Mihailo PODOLEAK, CONSILIERUL PREZIDENȚIAL AL UCRAINEI: „Înţelegeţi că în Transnistria se află contingentul rusesc, iar Rusia profită de orice posibilitate pentru a extinde acţiunile de război, adică desfăşoară acţiuni provocatoare. Noi înţelegem că şi Transnistria ar putea fi folosită de Rusia pentru a mima lovituri în spatele frontului ucrainean, pentru lovituri asupra logisticii şi, respectiv, vrem să ne asigurăm din acest punct de vedere.”

În cadrul emisiunii consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoleak a mai declarat că Rusia își intensifică tacticile hibride, inclusiv prin utilizarea dronelor, pentru a testa reacțiile sistemelor de apărare din mai multe state europene. Cât despre depozitul de armament de la Cobasna și riscurile regionale, Podoleak susține că natura războiului s-a schimbat.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Unul dintre aparatele de zbor fără pilot a survolat spațiul deasupra Cobasnei și știm foarte bine ce se află acolo. Apropo, Ucraina știe ce fel de armament este acolo și dacă există, în general, armament acolo?”

Mihailo PODOLEAK, CONSILIERUL PREZIDENȚIAL AL UCRAINEI: „Da, în fond acolo sunt stocate proiectile de artilerie de calibrul folosit pentru obuzierele D-20, D-30. Noi știm foarte bine ce există și ce cantitate, cum sunt controlate. Ideea este, însă, că războiul a evoluat. Războiul, la etapa actuală, arată un pic altfel decât la început. Acum instrumentele cheie sunt rachetele și anti-rachetele, adică rachetele care permit distrugerea infrastructurii la distanțe mari.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Da, însă eu mă refer la securitate pentru că dacă, Doamne ferește, va fi lovită Cobasna cu tot ce se află acolo, vom avea o catastrofă.”

Mihailo PODOLEAK, CONSILIERUL PREZIDENȚIAL AL UCRAINEI: „Nu, Ucraina tratează toate aceste riscuri cu multă atenţie, le analizează şi, evident, nu suntem deloc interesaţi de crearea unui nou focar de tensiune. Înțelegem cât de important este acest lucru şi pentru noi, pentru sudul Ucrainei, pentru regiunile Odesa şi Viniţa, şi cât de important este pentru Moldova.”

De asemenea, Podoleak a mai precizat că regiunea transnistreană rămâne a fi o vulnerabilitate strategică și un factor major de presiune atât pentru țara noastră, cât și pentru Ucraina.