Tentativa de omor asupra unui om de afacere din satul Stoianovca, raionul Cantemir. Politia spune ca partenerul sau de afacere i-ar fi comandat omorul.
Potrivit politiei, victima, un barbat de 43 ani, a initiat afaceri in domeniul agriculturii impreuna cu un alt barbat de 38 de ani, locuitor al aceleiasi localitati. Intre cei doi au aparut mai multe divergente legate de partajarea mijloacelor finaciare si a altor bunuri dobandite pe parcursul administrarii afacerii.
Pe parcurs, victima a fost amenintata de mai multe ori la direct si prin intermediul persoanelor terte. La 21 noiembrie 2018, barbatul a fost amenintat sa iasa in strada de catre un barbat necunoscut, la care a refuzat, acesta a patruns in ograda victimei si dintr-o arma de tip revolver a efectuat sapte impuscaturi in directia victimei. In urma leziunilor provocate, aceasta a fost internata in spitalul raional Cantemir in stare grava, fiind supus interventiei chirurgicale.
In urma masurilor speciale de investigatii si actiunilor de urmarire penala, s-a stabilit ca partenerul afacerii a apelat la alt barbat de 49 ani, care la moment ispaseste pedeapsa cu privatiune de libertate pentru comiterea unei infractiuni analogice, care la randul sau i-a facut legatura cu un barbat de 30 de ani, din Chisinau, cu care in continuare au planificat, organizat si comis infractiunea.
Astfel, la data de 14 martie, oamenii legii au efectuat perchezitii in domiciliile, masinile, dar si la locul de detinere a persoanelor banuite, in rezultat fiind depistate mai multe obiecte relevante pentru cauza penala, si anume: telefoane, o masca din material textil, inscrisuri de ciorna.
In contextul masurilor intreprinse, a fost retinut barbatul de 30 de ani, care asigura legatura intre comanditar, barbatul aflat in detentie si presupusii autori ai tentativei de omor.
La moment, actiunile de urmarire penala si masuri speciale de investigatii continua in vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate. In privinta celor trei figuranti cauza penala a fost expediata in instanta de judecata.
Daca vor fi gasiti vinovati, suspectii risca de la 12 la 20 ani de inchisoare.

