Curtea de Apel Balti a casat partial sentinta pronuntata de Judecatoria Falesti in dosarul vanatorii din Padurea Domneasca, la care au participat mai multi functionari de rang inalt si la care a fost ranit mortal Sorin Paciu. Decizia a fost pronuntata dupa ce dosarul s-a aflat pe masa magistratilor de la CA Balti aproape timp de patru ani, scrie zdg.md

Contactata telefonic, Tatiana Ionita, procuror-sef la Procuratura de circumscriptie Balti, ne-a informat ca magistratii de la CA Balti au admis apelurile procurorilor, dar si ale inculpatilor, casând partial sentinta pronuntata de prima instanta.

This image has an empty alt attribute; its file name is 506-cretu.jpg

Astfel, în privinta fostului vicepresedinte al Curtii de Apel Chisinau, Gheorghe Cretu, singurul învinuit de omorul lui Sorin Paciu, magistratii au decis absolvirea acestuia de pedeapsa pentru ca a expirat termenul de prescriptie.

„În contextul încalcarilor regulilor de vânatoare, instanta a decis ca în actiunile lui Gheorghe Cretu nu sunt elemente constitutive ale infractiunii prevazute de vânatoarea ilegala, ci este o abatere contraventionala. A expirat însa termenul de prescriptie si acesta nu a fost atras la raspundere contraventionala. Sentinta pe celalalt capat (n.r.:omor din imprudenta) a ramas însa în vigoare. Gheorghe Cretu a fost însa absolvit de pedeapsa în legatura cu expirarea termenului de prescriptie”, a declarat pentru Ziarul de Garda avocatul lui Gheorghe Cretu, Emanoil Plosnita.

Celelalte persoane vizate în dosar, Ion Lupu, fostul director al Moldsilva, Denis Irimciuc, directorul Rezervatiei Padurea Domneasca, si Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervatiei, au fost achitate de prima instanta pe motiv ca nu s-a constatat fapta infractiunii. Magistratii de la CA Balti i-a gasit însa vinovati pe Irimciuc si Svistun de abuz de putere si serviciu, condamnându-i la amenda în marime de 75 de mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa functii publice pentru un termen de 3 ani. Ion Lupu a fost însa achitat si de aceasta instanta.

Totodata, magistratii de la CA Balti au modificat sentinta si sub aspectul încasarii prejudiciului care a fost pretins de partea vatamata. Astfel, Cretu, Svistun, Irimciuc, dar si Padurea Domneasca, vor fi obligati sa achite prejudiciu moral, material, cheltuieli de judecata, acoperirea cheltuielilor de înmormântare, precum si prejudiciu cauzat pentru pierderea întretinatorului copilului minor.

Contactat telefonic, avocatul familiei Paciu, Petru Munteanu, a declarat ca va veni cu o reactie dupa ce va fi pronuntata decizia motivata. Abia atunci acesta va putea declara care sunt actiunile ulterioare ale apararii.

La 23 decembrie 2012Sorin Paciu, un tânar de 34 de ani, a fost ranit mortal la o partida de vânatoare la care au participat mai multi oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Plesca, presedintele Curtii de Apel Chisinau (CAC), Gheorghe Cretu, vicepresedintele aceleiasi instante, sau Ion Lupu, directorul Agentiei Moldsilva. 

Toti oficialii prezenti la vânatoare au tainuit crima. Dupa ce ea a devenit publica, în ajunul Craciunului pe stil vechi, în urma unor declaratii facute de Sergiu Mocanu, liderul Miscarii Antimafie, oamenii legii au declarat ca „lucreaza la caz”.


CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD

Pe Instagram-ul Pro TV Chisinagasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova, dar si din lume!  

Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.