La doua saptamani de cand locuitorii capitalei si-au ales primarul, mandatul acestuia nu a fost validat, respectiv, edilul inca nu a purces la indeplinirea atributiilor sale de serviciu. Astazi, 18 iunie, judecatorul caruia i-a fost repartizat dosarul privind validarea mandatului a fost recuzat, iar sedinta a fost amanata, pana va fi numit un alt magistrat.
In aceast situatie, Codul Electoral prevede doua scenarii posibile.
Art. 146 al Codului Electoral stabileste ca instanta de judecata adopta o decizie privind validarea mandatului de primar în termen de zece zile din momentul în care a receptionat de la Consiliul Electoral de Circumscriptie procesele-verbale cu privire la rezultatele alegerilor.
În cazul alegerilor în Chisinau, procesele-verbale au ajuns pe masa Judecatoriei Chisinau la 11 iunie curent. Respectiv, termenul legal de zece zile expira joi, 21 iunie. Altfel spus, pâna la aceasta data, justitia este obligata sa se pronunte în vederea validarii sau invalidarii mandatului.
În cazul în care mandatul nu va fi validat, mun. Chisinau urmeaza a fi condus de un primar interimar pâna la alegerile ordinare de anul viitor, deoarece art. 50 al Codului Electoral prevede ca „daca vacanta functiei de primar al localitatii a aparut în ultimul an înainte de expirarea mandatului, alegeri noi pentru functia de primar nu se organizeaza”.
Pentru a nu valida mandatul pe motiv ca liderul PPDA ar fi facut agitatie electorala în ziua alegerilor, instanta ar trebui sa aduca probe care ar demonstra ca actiunile respective ar fi determinat rezultatul final al alegerilor.
Sursa articol: Ziarul de Garda


