O propunere negândită, care să dea bine la presă. Așa a comentat ministrul educației inițiativa primarului de a introduce testarea antidrog în școlile din Chișinău pentru elevii mai mari de 13 ani. Ion Ceban invocă creșterea consumului de droguri în rândul tinerilor, în timp ce părinții și profesorii critică ideea. Experții spun că actorii politici exploatează tot mai mult subiectul consumului de substanțe interzise, o problemă de care ar trebui să se ocupe specialiștii, iar funcționarii să-și vadă de atribuțiile lor.

Ion CEBAN, PRIMAR DE CHIȘINĂU: „Am discutat cu colegii noștri mai multe subiecte la acest capitol și vom examina introducerea testării antidrog în instituțiile educaționale. Ce ține nemijlocit de testarea antidrog, am zis, să fie cu acordul părinților, pentru persoanele de la 13 ani, așa cum se face în alte state, pentru că există o astfel de experiență, să fie făcută cu o periodicitate anumită și la fel să fie examinată oportunitatea ca în cadrul acelor controale medicale, pe care le avem regulat în instituții, la fel să fie abordat subiectul dat.”

Ceban spune că va solicita Consiliului Național de Securitate să examineze acest subiect, iar elevii de peste 13 ani să  fie testați cu acordul părinților. Aceștia nu prea au fost încântați de inițiativa primarului.

„Poate ar fi, dar nu sunt întru totul de acord cu asta. Pentru că eu îmi cunosc copilul, cunosc ce educație am dat copiilor mei și am încredere în ei.”

„În societatea noastră asta este o problemă și trebuie să fie o soluție ca să clarifice. Pentru că acasă le dăm o educație, dar ieșind în societate, contactează cu alte persoane, cu alți copii și nu știm ce face după școală.”

Directorii de licee dar și profesorii,  la fel nu privesc cu ochi buni această inițiativă.

Viorica BÎTCĂ, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC CONSTANTIN NEGRUZZI: „Este important să știm care sunt prevederile acestui regulament. Totodată, vreau să zic că toate inițiativele trebuie să se facă cu acordul părinților. După mine, orice testare cumva afectează demnitatea oricărei persoane. Acest regulament trebuie să fie expus la analiza opiniei publice, în special a părinților și a copiilor.”

Ana EREMEI-BEREZOVSCHI, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC MIHAIL BEREZOVSCHI: „Cum vedeți acest control? Noi nu suntem doctori. Cum vedeți asta ca noi să avem filtre, nu-mi imaginez. Mai ales în situațiile când noi nu avem voie să umblăm în lucrurile personale ale copiilor. Nu suntem noi producători de droguri, ele cumva intră la noi în țară, cineva le permite hai să începem de acolo, apoi să punem filtre în școli.”

Serghei IACHIM, PROFESOR: „Trebuie de efectuat un studiu amănunțit, de vorbit și din punct de vedere psihologic, ca și psihologii să își spună verdictul, cum trebuie ca informația să ajungă pe înțelesul copiilor.”

Întrebat despre această propunere, ministrul Educației a declarat că nu este bine gândită.

Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Eu îi propun dlui Ceban să ia legătura cu Ministerul Sănătății și cu MAI și să se asigure că nu propune lucruri aleatoriu, doar că să sune bine în presă dar și să ofere mai multe detalii cu ce ar însemna acest test antidrog pentru copii. Sunt peste 60 de mii de copii doar în Chișinău, respectiv să îi testăm pe toți în mod obligatoriu e ideea dumnealui, așa vrea să rezolve problema?  Îmi pare o propunere un pic negândită, care necesită mai multă analiză.”

Subiectul testării antidrog în școlile din Chișinău a fost comentat și de experți, care spun că lupta cu drogurile nu intră în atribuțiile primarului.

Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG: „Subiectul este exploatat de actori politici, iar domnul Ceban fiind printre cei mai activi la acest capitol. Cert este că domnul Ceban ar fi cazul să se preocupe de atribuțiile sale nemijlocite, de exemplu să avem niște drumuri decente în Chișinău, pentru că de 6 ani, se ocupă de tiketarea electronică, care se face în câteva luni, dumnealui a promis plan urbanistic general și nu l-a făcut. I-aș recomanda să se ocupe de atribuțiile sale nemijlocite iar aceste subiecte să le lase specialiștilor.”