Alcool etilic ascuns intr-un rezervor separat de sub podeaua unui autoturism, sute de mii de tigarete depozitate intr-un garaj si substante toxice de origine straina sunt doar cateva tentative de contrabanda dejucate de echipele mobile ale Serviciului Vamal.

Potrivit Serviciului Vamal, primul caz a fost inregistrat pe traseul Floresti-Balti, unde a fost oprit un conational, in varsta de 37 de ani, la volanul unui automobil. In urma controlului efectuat, functionarii vamali au gasit sub torpedo un furtun cu robinet din care curgea un lichid incolor cu miros specific de alcool.

In cadrul cercetarilor, s-a stabilit ca podeaua autoturismului a fost modificata, astfel incat sa fie posibila transportarea diferitor lichide intr-un loc special amenajat. Din acesta, au fost extrase, prin intermediul robinetului improvizat, 240 de litri de alcool etilic. Alcool a fost gasit si in salonul autoturismului, fiind ridicate butelii din plastic in volum total de 110 litri, pentru care soferul nu a putut prezenta niciun act de provenienta.

In cel de-al doilea caz, in baza unor informatii detinute, ofiterii echipelor mobile au descins cu verificari la un garaj din raionul Orhei, care apartine unui moldovean in varsta de 54 de ani. Ca urmare a controlului, au fost ridicate 350 000 tigarete, cu timbre de acciz ale Republicii Moldova si fara acte de provenienta. Fiind audiat pe marginea cazului, barbatul a declarat ca tigarile nu-i apartin si ca i-ar fi fost transmise spre pastrare de catre o alta persoana.

In alte doua cazuri, angajatii echipelor mobile au depistat sute de kilograme de substante toxice, unul dintre autoturisme fiind stopat chiar pe malul raului Nistru.

Potrivit informatiilor preliminare, substantele restrictionate sunt de origine straina si au fost introduse clandestin in tara noastra prin eludarea controlului vamal. Conducatorii auto nu au putut prezenta niciun act de provenienta sau vreo autorizatie, care le-ar fi permis importul de asemenea produse. Pentru contrabanda cu substante toxice, barbatii sunt cercetati penal si risca pana la 10 ani de inchisoare.