Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru următoarele 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Premierul Vasile Tofan spune că decizia este necesară pentru ca autoritățile să poată interveni rapid în cazul unor probleme de aprovizionare cu gaz, motorină și energie electrică, dar și în situația în care scăderea debitului Nistrului va afecta alimentarea cu apă. „Riscurile nu expiră”, a declarat Tofan, care susține că pericolul cel mai mare este ca mai multe crize să se producă simultan în această iarnă.
„Nu rămânem mâine fără gaz, motorină, curent sau apă. Dar intrăm în iarnă cu patru riscuri mari care se suprapun”, a declarat Tofan după votul Parlamentului.
Premierul a enumerat riscurile care, potrivit lui, pun presiune asupra securității energetice și hidrologice a țării.
Gazul, motorina și apa, printre principalele riscuri
În cazul gazelor naturale, Tofan a declarat că Republica Moldova are contractată peste 90% din cantitatea necesară pentru iarnă, însă prețul rămâne dependent de evoluțiile de pe piața internațională.
„Prețul depinde de bursă, unde a ajuns la peste 1.000 de dolari per mia de metri cubi, cu aproape 50% peste reperul folosit la tariful actual”, a spus premierul.
Și situația de pe piața motorinei rămâne tensionată. Potrivit lui Tofan, în august Republica Moldova ajunsese să aibă mai puțin de patru zile de stoc, iar 109 benzinării nu mai aveau motorină. În prezent, situația s-a îmbunătățit, autoritățile estimând aproximativ 10 zile de stoc, iar numărul stațiilor cu probleme a scăzut la opt.
O altă vulnerabilitate este alimentarea cu apă. Premierul a menționat că în lacul de la Novodnistrovsk intră în medie 22 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce pentru Republica Moldova este necesar un debit de cel puțin 60 de metri cubi pe secundă.
„În contextul actual, această situație nu poate continua la nesfârșit, așa că trebuie să fim pregătiți pentru o reducere a debitului”, a explicat Tofan.
Potrivit lui, dacă pompele rămân fără energie electrică timp de mai multe ore, alimentarea cu apă a municipiilor Chișinău și Bălți ar putea fi afectată.
Moldova ar putea avea nevoie de până la 450 MW din import
Un alt risc ține de aprovizionarea cu energie electrică. Tofan spune că, în orele de vârf, Republica Moldova ar putea avea nevoie de 400-450 MW din import, în timp ce capacitatea garantată la frontiera cu România este de aproximativ 360 MW.
„Diferența o acoperim azi și cu capacitatea neutilizată de Ucraina, dar într-o iarnă grea țara vecină ar putea avea nevoie de ea”, a declarat premierul.
Tofan a subliniat că problema nu este neapărat apariția unui singur incident, ci posibilitatea ca mai multe riscuri să se producă simultan.
„Riscul real nu e ca un singur lucru să meargă prost, ci ca două sau trei să se materializeze în același timp”, a spus acesta.
„Riscurile nu expiră”
Premierul a precizat că starea de alertă, care expiră pe 25 septembrie, a permis autorităților să gestioneze situațiile existente, însă Guvernul consideră necesare instrumente suplimentare pentru perioada următoare.
„Starea de alertă a funcționat, dar expiră pe 25 septembrie. Riscurile nu expiră”, a declarat Tofan.
Potrivit premierului, instituirea stării de urgență va permite autorităților să achiziționeze mai rapid echipamente în cazul unor avarii, să instaleze generatoare și sisteme de stocare și să ia măsuri pentru protejarea alimentării cu apă potabilă.
Tofan a dat asigurări că măsura nu afectează alegerile și că deciziile luate în perioada stării de urgență vor fi supuse controlului parlamentar.
„Nu cerem un cec în alb. Deciziile vor fi motivate și supuse controlului parlamentar. Menționez un lucru important: alegerile nu sunt afectate”, a subliniat premierul.
„Parlamentul ne-a acordat astăzi încrederea”
Starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic a fost aprobată astăzi de Parlament pentru o perioadă de 60 de zile. Aceasta va intra în vigoare pe 26 septembrie, după expirarea actualei stări de alertă.
„Sper ca peste 60 de zile să putem spune că multe dintre aceste instrumente nici nu a fost nevoie să fie folosite. Asta ar fi rezultatul cel mai bun. Dar pregătirea pentru o criză nu începe atunci când se stinge lumina, se oprește pompa sau dispare motorina de la stație. Începe înainte - și asta facem astăzi prin această decizie”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a mulțumit deputaților pentru vot și a spus că Guvernul va utiliza instrumentele oferite de starea de urgență doar în situațiile în care acestea vor fi necesare.
„Parlamentul ne-a acordat astăzi încrederea. O primim cu mare responsabilitate și vom folosi aceste instrumente doar acolo unde oamenii au cu adevărat nevoie de ele”, a conchis Tofan.


