Un panou al rusinii pentru deputati a fost instalat astazi in fata Parlamentului. Toti cei care au jignit reporterii ori s-au purtat urat cu presa au fost aratati cu degetul de ONG-urile de Media. Reprezentantii asociatiei de profil spun ca la capitolul libertatea presei Moldova a facut un salt inapoi, situatia de acum fiind ca cea de pe timpul guvernarii comuniste.

Membri ai mai multor ONG-uri de media s-au aranjat in fata Parlamentului, tinand pancarte pe care era scris ca libertatea presei este atacata.

Nadine GOGU, DIRECTOAREA CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT:Jurnalistii au fost agresati si fizic si verbal."

Oleg VORONIN, FIUL LIDERULUI PCRM: „- Duceti-va, va rog, in fund!”

Nadine GOGU, DIRECTOAREA CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT:Le-a fost ingradit accesul la informatii de interes public.”

Vlad PLAHOTNIUC, LIDERUL PDM: „Impertinenta domnisoara.”

Nadine GOGU, DIRECTOAREA CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT: „Au fost cazuri cand prin discursul lor politicienii au manifestat intoleranta.”

Vladimir VORONIN, LIDERUL PCRM:„Nu va bagati asa.”

Respectiv, asociatiile de profil s-au mobilizat astazi, de Ziua Mondiala a Libertatii Presei ca sa le aminteasca guvernantilor ca...

Nadine GOGU, DIRECTOAREA CENTRULUI PENTRU JURNALISM INDEPENDENT:Odata ce sunt politicieni ce lucreaza in institutiile statului, ei nu mai au aceleasi drepturi ca persoanele private.”

Jurnalistii au adus si un panou pe care l-au intitulat “Inamicii Presei”. Pe el au fost plasate pozele mai multor deputati, printre care Andrian Candu, Ilan Sor, Marina Tauber sau Andrei Nastase. Liderul PPDA este acuzat ca a vorbit urat cu editorul-sef al unui post de televiziune care apartine lui Vlad Plahotniuc.

Andrei NASTASE, LIDERUL PPDA:Daca dupa 9 ani de linsaj asta e unicul meu pacat, mi-l asum si va rog de ma iertati.”

Alaturi de Nastase, mai multi deputati din blocul ACUM au venit sa asiste la manifestatia jurnalistilor. Maia Sandu a incercat sa justifice reactia lui Nastase.

Maia SANDU, LIDERA PAS:Noi, politicienii trebuie sa fim rabdatori chiar si cu institutiile de presa care dezinformeaza la nesfarsit, care mint despre actiunile noastre, despre colegii nostri.”

Pe panou este vizata si deputata Maria Ciobanu, pentru ca ar fi manifestat intoleranta fata de opiniile unui jurnalist.

Maria CIOBANU, DEPUTAT BLOCUL ACUM: „Nu sunt inamicul presei. Astept cu nerabdare ca presa sa redevina ceea ce vrem noi, puterea a patra.”

Ceilalti parlamentari inclusi nu au iesit sa discute cu presa. Autorii flashmob-ului spun ca libertatea presei este in degradare. Breasla jurnalistica este tot mai divizata, se observa control politic asupra unor institutii media, iar pluralismul de opinie se reduce.

Cornelia COZONAC, PRESEDINTA CENTRULUI DE INVESTIGATII JURNALISTICE: „Mai ales jurnalistii tineri sunt descurajati de problemele care apar, de presiunile care sunt, de ingradirea accesului la informatii, de insecuritate.”

Ziua de 3 mai a fost declarata Ziua Mondiala a Libertatii Presei la 23 decembrie 1993 de catre Adunarea Generala a ONU.